Demersuri pentru protejarea patrimoniului cultural al județului

0
15

Autoritățile maramureșene caută soluții pentru a aduce în patrimoniul cultural al Consiliului Județean, colecția de peste 4.000 de opere de artă contemporane deți­nute de Victor Florean.
Recent, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de primarul Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, au avut o întâlnire cu reprezentanții casei de licitații Artmark din București pentru a discuta despre salvarea unei veritabile comori culturale: colecția de peste 4.000 de opere de artă contemporană deținute de Victor Florean, parte a Muzeului Florean. Această colecție de o valoare inestimabilă este în pericol de a fi vândută, iar misiunea administrației județene și municipale este să o preia în patrimoniul orașului Baia Mare și al Consiliului Județean Maramureș. Muzeul Florean, fondat în 1997 cu sprijinul artistului Mircea Bochiș, este unul dintre primele muzee de artă contemporană din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.