S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot în Maramureș

0
24

Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 26 Maramureș a stabilit, ieri, în ședință publică, prin tragere la sorți ordinea pe buletinul de vot pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților din data de 1 decembrie 2024.
Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Maramureș, judecător Nicolae Stamate – Tămășan, a tras la sorți următoarea ordine pe buletinul de vot:
În prima etapă – partidele parlamentare
1. PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
2. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
3. FORȚA DREPTEI
4. UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
5. ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
6. UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA.
Etapa a doua: partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, altele decât cele prevăzute la lit. a), precum și organizațiilor cetă­țenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a, care au depus liste de candidați la Biroul Electoral Județean.
7. ALIANȚA NAȚIONAL CREȘTINĂ
8. PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN
9. PARTIDUL DREPTATE ȘI RESPECT ÎN EUROPA PENTRU TOȚI
10. PARTIDUL REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI
11. ALIANȚA POLITICĂ ROMÂNIA SOCIALISTĂ
12. PARTIDUL PATRIOȚII POPORULUI ROMÂN
13. PARTIDUL SĂNĂTATE EDUCAȚIE NATURĂ SUSTENABILITATE
14. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT INDEPENDENT
15. PARTIDUL NAȚIONAL CONSERVATOR ROMÂN
16. PARTIDUL OAMENILOR TINERI
17. PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA
18. PARTIDUL ROMÂNIA ÎN ACȚIUNE
19. PARTIDUL NOUA ROMÂNIE
20. PARTIDUL ALTERNATIVA PENTRU DEMNITATE NAȚIONALĂ
21. PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT UNIT
Etapa a treia: organizațiile cetă­țenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a), care au depus liste de candidați la Biroul Electoral Central.
22. UNIUNEA DEMOCRATĂ A TĂTARILOR-TURCO-MUSULMANI DIN ROMÂNIA
23. ASOCIAȚIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA – RO.AS.IT
24. UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ȘI CEHILOR DIN ROMÂNIA
25. UNIUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA
26. UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA
27. ASOCIAȚIA ”LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA”
28. FORUMUL CEHILOR DIN ROMÂNIA
29. UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA
30. UNIUNEA CROAȚILOR DIN ROMÂNIA
31. FEDERAȚIA COMUNITĂ­ȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA
32. COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA
33. FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA
34. UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA
35. ASOCIAȚIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA
36. UNIUNEA BULGARĂ DIN BANAT – ROMÂNIA
37. UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA
38. UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA
39. UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA
40. ASOCIAȚIA PARTIDA ROMILOR ”PRO-EUROPA”
Candidații independenți se vor înscrie pe buletinul de vot, în partea finală a acestuia, în ordinea înregistrării candidaturilor
41. VASILE VLAȘIN
42. MIRCEA CIRȚ.
Nu au fost formulate/depuse contestații cu privire la rezultatul tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.