Luni seara, polițiștii băimăreni, sub coordonarea procurorului, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat care, deplasându-se cu un autoturism în stare de ebrietate, a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Din verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, stabilindu-se o alcoolemie de 4,98 g/l alcool pur în sânge.
Ulterior, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în arestul Poliției și ieri a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal.