FC Prietenia, amical în Polonia

0
18

16 membri ai grupării FC Prietenia Baia Mare s-au deplasat la Białystok (Polonia) pentru un meci amical cu echipa Allstars Jagiellonia din localitate. Adversarul băimărenilor are în componență numai foști jucători de la formația Jagiellonia Białystok din prima ligă poloneză. Partida s-a desfășurat pe terenul Academiei MOSP Białystok, care activează în Liga 4 din Polonia.
FC Prietenia a început jocul cu următoarea formulă: Petre Konyicska – portar; Radu Bogdan, Ștefan Sarca, Florin Opriș, Călin Oșianu – fundași; Olimpiu “Bîrligea” Micle, Erno Konyicska, Alin Petrovan, Molnar Zsigmond – mijlocași; Attila Piroska și Zorel Rus – atacanți. Au mai intrat pe parcurs: Adrian Bogdan, Dan Lazăr, Marian Tămășan, Marius Botiș. De pe bancă, echipa a fost coordonată de către Cosmin Hotya.
Gazdele au deschis scorul, Zsigmond Molnar a egalat, debutând astfel cu gol pentru FC Prietenia. Scor la pauză, 1-1. Experiența de primă divizie își spune mai apoi cuvântul și gazdele se desprind la 3-1. Maramureșenii, însă, nu se lasă și egalează, prin Zorel Rus și Erno Konyicska.
“A fost o experiență frumoasă, deși călătoria a fost făcută cu un microbuz și drumul dus-întors a durat aproape 30 de ore: plăcerea de a fi împreună nu poate fi împiedicată de niciun obstacol”, menționează reprezentanții FC Prietenia care mărturisesc că – încă o dată – echipa lor s-a dovedit a fi “o stare de spirit”, conform mottoului stabilit cândva de regretatul jurnalist Ion P. Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.