Colocviul anual al bibliotecarilor

0
21

Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, director, dr. Teodor Ardelean, a găzduit zilele trecute Colocviul Profesional Anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene.
La reuniunea din acest an, alături de cei 42 de bibliotecari din cadrul bibliotecilor publice din județul Maramureș, a participat, în calitate de invitat special, dr. Ion M. Botoș, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia (Ucraina), preşedintele Uniunii Regionale „Dacia”, însoțit de soția sa, Ileana Botoș și bibliotecarele ucrainene (Marița Popp și Razlovan Liuba), precum și Vlad Maria, Departamentul pentru cultură – Slatina, din localitățile locuite de români în dreapta Tisei. Vorbind despre dr. Ion M. Botoș, moderatorul evenimentului, dr. Teodor Ardelean îl descrie ca fiind: „un erou autentic, un adevărat luptător fără compromisuri când este vorba de limbă, neam şi credinţă, a cărui activitate este dedicată promovării istoriei, culturii și civilizației ro­mânești în această regiune, fiind un fidel continuator al tradiţiilor culturale româneşti pe teritoriul Ucrainei, care prin credință românească realizează fapte cât pentru un Institut Cultural”. Ulterior, dr. Ioan Gogota, bibliotecarul-metodist a prezentat Raportul anual de activitate, iar Daliana Bonaț – director adjunct de specialitate, a expus mai multe aspecte pertinente legate de rezultatele obținute de bibliotecari. La final, invitatul de onoare, dr. Ion M. Botoș, a prezentat proiectul „Biblioteca Apșa – liant pentru păstrarea și cunoașterea limbii române”, iar Ileana Botoș a înduioșat publicul interpretând o emoționantă priceasnă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.