Adversar greu • Gloria Bistrița-Năsăud – CS Minaur Baia Mare

0
67

Prima confruntare puternică pentru fetele de la CS Minaur Baia Mare se va consuma miercuri, 9 octombrie, în cadrul rundei 6 din Liga Florilor. De la ora 17.30, în Teraplast Arena, formația antrenată de Andrei Popescu va da piept cu echipa de Liga Campionilor Gloria Bistrița-Năsăud.
Cu un parcurs ireproșabil, cinci din cinci, băimărencele au mers la Bistrița cu speranța păstrării invincibilității, chiar și un punct fiind un rezultat fabulos. Fabulos, fiindcă echipa antrenată de Florentin Pera (și selecționerul României) este una formidabilă în acest sezon și dispune de cel mai mare buget din întrecerea internă. Victoria cu CSM București din debutul Ligii Campionilor este elocventă și este cât se poate de clar că Minaur va avea o partidă de foc. Gloria nu își permite să mai cedeze puncte în campionat, după ce în etapa precedentă a suferit primul eșec, CSM București luându-și revanșa după deziluzia din LC. Așa cum menționam mai sus, băimărencele au fost de neclintit în acest sezon, iar din această perspectivă abordează confruntarea cu o stare de spirit excelentă, pe care sperăm să o dobândească și după derbyul zonal din această după-amiază.
Meciul dintre bistrițence și maramureșence va fi oficiat de cuplul ieșean format din C. Bălan și A. Savin, supervizați de A. Eremia din Gorj.

Etapa 6

• Miercuri, 9 octombrie: SCM Gloria Buzău – CSM București (ora 15, Pro Arena); Gloria Bistrița-Năsăud – CS Minaur Baia Mare (ora 17.30); Rapid București – SCM Universitatea Craiova (ora 17.30, Pro Arena); CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 19).
• Sâmbătă, 12 octombrie: CSM Slatina – CSM Corona Brașov (ora 12); Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila (ora 17.30, Pro Arena).
• Duminică, 13 octombrie: HC Zalău – CSM Iași (ora 11).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.