Sărbătoarea Castanelor, fără care alegorice, dar cu politicieni şi… circ!

0
82

Municipiul Baia Mare este în sărbătoare în acest final de săptămână. Pentru al 29-lea an, în urbe se desfăşoară tradiţionala Sărbătoare a Castanelor.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost marcată de parada sărbătorii care a pornit de pe Bulevardul Traian, a parcurs Bulevardul Regele Mihai I, urmând traseul prin faţa Primăriei Baia Mare, pe strada Gheorghe Şincai, cu punctul final în Centrul Vechi al oraşului. De data aceasta, în fruntea paradei nu s-a mai aflat castana, la fel cum au lipsit şi carele alegorice pregătite până acum cu multă migală şi talent de Serviciul Public Ambient Urban.
Fanfara Municipală Baia Mare a fost cea care s-a aflat în fruntea paradei, fiind de admirat efortul instrumentiştilor care au cântat în timp ce se deplasau, în acord total cu paşii făcuţi în ritm cadenţat.

La loc de cinste au putut fi remarcate şi oficialităţile locale şi judeţene, dar de o anumită culoare politică, fără adversari politici. Primarul ales al municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuş, s-a întreţinut în timpul deplasării cu fostul premier al României, Viorica Dăncilă, care a venit însoţită de colegul său de partid, europarlamentarul Cristian Terheş. De asemenea, a fost prezent preşedintele ales al Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
O notă de culoare a fost adusă de majorete care au dansat, atrăgând camerele de fotografiat şi de filmat asupra lor. Parada a mai fost formată din micuţii talentaţi de la cercul de muzică populară din cadrul Palatului Copiilor, din “Muguraşii” şi “Coconii” Maramureşului, dar şi din elevii de la diverse cluburi sportive şi de la Liceul cu Program Sportiv. Nu au lipsit actorii Teatrului Municipal Baia Mare, cei din Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, dar şi artiştii trupelor de teatru care vor susţine reprezentaţii în cadrul Sărbătorii Castanelor. Astfel, băimărenii s-au putut simţi pentru câteva momente ca la circ, pentru că au fost prezente personajele pe picioroange, precum şi fetele cu măşti vopsite care şi-au intrat deplin în rol, salutând trecătorii şi animând atmosfera de pe traseu.
Au mai putut fi observaţi cei de la Crucea Roşie, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi din cadrul altor organizaţii neguvernamentale. Odată desfăşurată parada, s-a dat şi startul oficial al sărbătorii. Aşa că… să înceapă distracţia. Important e să vă ţină buzunarele şi să nu fiţi alergici la prea mulţi decibeli şi la aglomeraţia inevitabilă în această perioadă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.