Crește valoarea tichetelor de masă

0
65

Este de „noaptea minții” cum reușesc autorită­țile să arunce cu „praf în ochi” atunci când vine vorba despre bani. Legislația în vigoare stabilește creșterea valorii tichetelor de masă cu 4 bani. Astfel, vor ajunge la 40,04 lei
Explicația este aceea că autoritățile sunt obligate să indexeze semestrial valoarea tichetelor de masă. Astfel, valoarea acestora urmează să se majoreze, din octombrie, cu doar patru bani. De altfel, au fost ocazii în care valoarea tichetelor de masă a crescut doar cu un ban. În acest context, mulți s-au întrebat de ce nu s-a renunțat la această majorare, care, în practică, nu aduce nicio schimbare. Răspunsul se află, așa cum informează Ministerul Muncii, în formulele de calcul folosite pentru indexarea valorii tichetelor de masă.

Creșteri cu 1 ban

De altfel, nu e singura dată când valoarea tichetelor de masă crește extrem de puțin, astfel încât, în practică, nu este nicio diferență între valoarea veche și cea majorată. De pildă, spre final de 2020, valoarea tichetelor de masă a crescut doar cu un ban.
După cum au explicat atunci autoritățile, în cazul indexării valorii tichetelor de masă nu a fost vorba despre o majorare intenționată cu un ban, ci de rezultatul unui calcul complex, apărut în urma unei obligații legale.
Așa cum stabilește Legea 165/2018, tichetele de masă sunt bilete de valoare pe care angajatorul le poate acorda lunar salariaților, ca alocație de hrană. Acestea se folosesc numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare. Valoarea stabilită prin ordin este una maximă, astfel că tichetele pot avea orice valoare sub acest prag.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.