“Ponta şi-a făcut-o cu mîna lui. Iohannis îi urmează exemplul!”

0
597

• interviu cu Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS Cartel ALFA

În ultimii ani, Bogdan Iuliu Hossu, liderul naţional al Cartelului ALFA, îşi petrece vacanţele de vară în Maramureş. Aşa s-a întîmplat şi-n această săptămînă, cînd, alături de soţie, doamna Viorica, sindicalistul a petrecut cinci zile în Ocna Şugatag, vizitînd, însă, şi Săpînţa, mănăstirile din Peri şi Bârsana, precum şi Valea Vaserului. Venit şi în Baia Mare, unde a avut o întîlnire de lucru la Urbis, şi o deplasare la Casa de cultură unde filiala ALFA Maramureş îşi are sediul, Bogdan Iuliu Hossu a acordat un interviu în exclusivitate pentru GRAIUL MM.

• Domnule preşedinte, cu ce ocazie vă aflaţi în judeţul nostru? • „De la început vă spun că sînt în concediu de odihnă. L-am rugat, ca-n alţi ani, pe colegul de la Maramureş, Florin Hossu, să-mi rezerve o cameră la o pensiune din Ocna Şugatag (Stîna, n.n.), unde am mai fost şi unde mă simt ca acasă. La insistenţele aceluiaşi Florin Hossu am renunţat la o zi de odihnă pentru a face o deplasare în societatea Urbis. M-am întîlnit cu sindicatul majoritar condus de Sorin Zetea şi cu administraţia întreprinderii. Apreciez ce s-a făcut acolo din punct de vedere al condiţiilor de muncă pentru salariaţi, dar şi al calităţii serviciilor oferite populaţiei. În Urbis există nemulţumiri legate de veniturile salariale. Eu am propus să analizăm stările de fapt din alte municipii reşedinţă de judeţ, unde se cîştigă mai bine în transportul public de persoane. Căci, în acest domeniu, productivitatea nu înseamnă numai profit, ci şi calitatea serviciilor oferite cetăţenilor plătitori de impozite şi taxe. Activitatea de transport în comun trebuie subvenţionată de autorităţile locale şi de stat. Eu sper că, în perioada următoare, se vor găsi soluţii pentru ca salariaţii de la Urbis Baia Mare să fie mulţumiţi şi din punct de vedere al veniturilor salariale”. • Aţi depus plîngere penală împotriva a trei membri ai Guvernului… • „Este adevărat. Am sesizat DNA asupra unei ordonanţe semnate de premierul interimar (pe atunci, Gabriel Oprea, n.n.), de Rovana Plumb de la Muncă şi de Eugen Teodorovici de la Finanţe. E vorba despre actul prin care se dublează lefurile demnitarilor, ajungînd la aproximativ 4.000 euro/lună. Noi nu ne-am opune ca demnitarii să aibă 21.000 lei salariu, dacă leafa minimă în România ar fi de 2.100 lei. În Franţa, preşedintele Hollande cîştigă 14.000 euro, dar salariul minim în Hexagon este de 1.460 euro. Ori, la noi, raportul e clar în defavoarea omului simplu. Pe de altă parte, în lege nu s-a schimbat şi coeficientul care se ia în calcul, anume salariul minim de 600 lei, ci s-a luat în calcul salariul minim de acum, de 1.050 lei, ceea ce înseamnă cel puţin abuz în serviciu al semnatarilor ordonanţei. Sper că DNA se va dovedi operativ şi-n cazul sesizării noastre”. • Cum percepe Cartel ALFA politica la nivel înalt? • „Victor Ponta a făcut nişte gafe monumentale în ultima vreme. Cum s-ar zice, şi-a făcut-o cu mîna lui, pierzînd şefia partidului de guvernămînt, dar riscînd şi alte consecinţe. Şi am impresia că preşedintele Klaus Iohannis îi urmează exemplul prin modul în care se exprimă şi promulgă unele legi, iar pe altele nu. Mă refer strict la salarizarea unitară în sistemul bugetar şi la Codul Fiscal. Acesta din urmă poate fi interpretat şi bine, dar şi rău. Pe de altă parte, eu consider că este un lucru bun că salariul minim va fi de 1.200 lei din 1 ianuarie 2016. Dar alte lucruri, cum ar fi lefuri medii de 4.000 de lei în sistemul bugetar, sînt pure promisiuni electorale ale Cabinetului Ponta, care nu au nici o susţinere reală. La această oră, leafa medie la bugetari este de 2.400 lei. Dar rezervele bugetare nu permit în acest moment o creştere mai mare de 400 lei. Ceea ce face guvernul e populism”. • Ce soluţii întrevedeţi pentru ca România să devină un stat cu adevărat european? • „Actuala putere clamează că, în 2020, România trebuie să ajungă la media statelor UE, ca economie, ca nivel de trai. Asta ar însemna ca, în următorii cinci ani, să avem o creştere a Produsului Intern Brut de minim 5%/an, ceea ce este utopie. Pentru a ne dezvolta, e nevoie de locuri de muncă bine plătite (căci omul va cumpăra mai mult, ceea ce înseamnă bani injectaţi în economie), care să aducă plusvaloare. Conform statisticilor, 78% din plusvaloarea sau profitul anual al României este creat de societăţile multinaţionale. Din păcate, banii rezultaţi părăsesc România, sub formă de export de capital, ceea ce este foarte rău pentru noi. Profitul creat aici ar trebui să rămînă aici. O altă problemă este cea de la agenţiile unor ministere, unde subordonaţii miniştrilor de resort cîştigă mult mai bine decît miniştrii înşişi. Vă spun unde e chichiţa: directorilor generali li se stabilesc, de către miniştri, salarii exorbitante, căci există şi Consilii de Administraţie, iar membrii acestora, mai mulţi decît s-ar cuveni, încasează pentru o şedinţă 25% din salariul directorului. Aşa se ajunge că un funcţionar inferior din anumite ministere încasează de trei, patru ori salariul unui ministru. Va mai trece mult timp pînă cînd vor intra în normalitate şi la noi lucrurile. În Vest, un manager bun creşte mai întîi lefurile muncitorilor şi apoi pe-a lui, căci asta înseamnă calitate a produselor sau serviciilor şi continuitate pentru compania respectivă”. • Domnule preşedinte, vă mulţumim pentru amabilitatea cu care aţi răspuns întrebărilor GRAIULUI.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.