S-a stins din viață legendarul Nicu Covaci, cel care a trezit din amorțire spiritul muzical românesc, pavând un drum nou mai multor generații. Oare pleacă și legendele? Vorba poetului, se duc să se odihnească puțin. Nicu (Nicolae) Covaci a întemeiat celebra Formație Phoenix, cu un grup de tineri, care au simțit că România are nevoie de o exprimare muzicală cu deschidere spre lumea atentă la noile formații din alte țări. A fost trupa care a adaptat un stil nou, având cele mai neașteptate evoluții. Traseul stilistic al formației a pornit de la muzica beat, evoluând spre rock etno, inspirat din folclorul românesc.
Așa a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg din România în a doua jumătate a veacului XX. Așa mi-a intrat în patrimoniul prețuirii profunde. Phoenix a luat ființă în anul 1962, la Timișoara, orașul care avea o vedere mai atentă la ce se întâmplă, și în muzică, pe alte meridiane. Inițial, formația se numea Sfinții, nume care a iritat autoritățile vremii. A devenit Phoenix, pasărea care renaște din propria cenușă. Nicu Covaci a fost un căutător neliniștit de esențe, un neîmblânzit, ca o stea lactee, cum ar spune poeta, o energie care a răsturnat multe norme.
De la întemeiere, până astăzi, prin formație s-au perindat peste 50 de muzicieni, fiecare cu personalitatea și talentul lui. Mulți dintre ei au luat drumul Vestului din varii motive. Unii s-au întors la matcă, apoi iar au plecat. Cum a fost Moni Bordeianu, ori Josef Kappl. Cu unii dintre ei m-am intersectat în viață. Cum a fost Gunther Reininger, cu care am făcut armata în cartierul Fratelia din Timișoara. Era un tânăr cu o vorbă caldă, bun camarad de oaste. El mi-a povestit multe întâmplări din viața de început a formației Phoenix. Despre Nicu Covaci vorbea cu venerație de prieten tânăr. Apoi Gunther a plecat în Germania, în anul 1980, cu familia.
Viața formației și a liderului ei a fost pe cât de celebră pe atât de tumultuoasă. În 1974, trupei Phoenix i s-a luat dreptul de a mai concerta. Atunci Nicu Covaci și-a pus în gând să scoată formația din țară. În acest scop, a plecat în Olanda să pregătească terenul. A revenit acasă și a găsit un plan ingenios de evadare. Sub pretextul că își duce instrumentele în Olanda, parte din componenții trupei au fost ascunși în boxe, iar microbuzul condus de Nicu Covaci a înșelat vigilența grănicerilor români și sârbi, reușind evadarea. Cert este că așa s-a întâmplat, iar eu însoțesc plecarea misterioasă cu o porție de uimire. Am avut șansa să aflu vestea șoptită în scurt timp.
Presa nu a scris un rând. Eram cu muzicienii de forță ai vremii, Doru Stănculescu, Florian Pittiș și Valeriu Sterian, cu care eram prieten, la un restaurant cu faimă din București. Ei au comentat fapta lui Nicu Covaci. Era la începutul lunii iunie 1977. În Occident, planurile de acasă nu s-au împlinit la cotele așteptate. Prin 1990, Nicu Covaci revine în țară și regrupează trupa. Faima ei nu a fost uitată. Nicu Covaci a fost singurul membru constant al formației, care și-a schimbat de zeci de ori alcătuirea. El era reprezentantul trupei în fața autorităților. Și Mircea Baniciu, Josef Kappl, sau Ovidiu Lipan-Țăndărică, chiar și în perioadele de răcire a relațiilor dintre ei și Nicu Covaci, îi recunoșteau statutul de lider.
Mă număr printre cei care și-au muiat sufletul în muzica celebrei formații. Aveam o admirație curată pentru Nicu Covaci. Și acum tresar la melodiile care îmi răscoleau alcătuirea. Deoarece în structura sensibilității mele este țesută demnitatea haiduciei. Am fost atent la arcanele din textele tandemului Șerban Foarță – Andrei Ujică. Da, Nicu Covaci, stins din viață la 77 de ani, este legenda care s-a dus să se odihnească puțin. Muzica lui și a formației care i-a dat glorie și nume vor rămâne reper în istoria rockului românesc. Și zorile s-au dus/Ce rece bate vântul.
