Regulamentele europene pentru protecţia consumatorului sînt foarte amănunţite, în ideea de a ne feri de erorile, abuzurile producătorilor, importatorilor şi comercianţilor. De exemplu, un regulament comunitar se referă la lungimea şnururilor pentru manevrarea jaluzelelor de la ferestre – au fost cazuri de ştrangulare a copiilor mici. Însă relaţia cu întreprinderile şi supermarketurile este departe de a fi corectă. La noi, 60-70% dintre produse sînt neconforme, susţin inspectorii, dar consumatorii le cumpără pentru că (încă) nu sînt pe deplin conştienţi de drepturile pe care le au!
Comerţul pe internet, online, este cel mai nou, cetăţeanul trebuie să aibă cea mai mare grijă. Conform legii, în patru zile de la livrare, produsul poate fi returnat la adresa indicată, fără nici o motivaţie, achitînd taxa de transport. Renunţarea la achiziţie este o măsură europeană, care desigur că nu le place e-magurilor. Comerciantul îl poate şicana pe cumpărător, pînă să completeze formularul electronic de retragere. Garanţia legală a produselor cumpărate online este de 2 ani. Nu pot fi restituite cele cu conţinut digital, fără suport material. Acest comerţ modern tinde să ocupe piaţa mai ales a electronicelor. Apar şi dezavantaje, constaţi că produsul cumpărat n-are nici un fel de etichetă care să indice cine l-a produs, cine l-a importat, cine l-a distribuit… Nu scrie anul cînd a fost fabricat. Probabil, importăm mărfuri piratate, de aceea sînt mai ieftine decît cele de firmă. Tranzacţiile pe internet poartă marca unor practici comerciale neloiale cu clienţii – care însă nu încetinesc comerţul online prea la modă.
Supermarketurile ne atrag cu promoţii, iar la casă constaţi că marcarea se face cu preţul nepromoţional (procedeul este aplicat pentru creşterea deverului unui produs, pînă la prima sesizare). “Trei la preţ de două” este textul menit să te atragă, însă în realitate plăteşti cu 2,60 lei mai mult. Statistica e îngrijorătoare, mărfurile neconforme depăşesc 50%. La jucării, 72% au abateri de la regulament, nu se ştie cine le-a fabricat, cine le-a importat, cine le-a distribuit. Cetăţenii cumpără mereu, cei zece inspectori de stat ajung în control cînd stocurile sînt epuizate. La raionul de peşte, nu se precizează dacă este “capturat” ori “de crescătorie”. Adesea, pe hering scrie scrumbie.
Hainele sînt un produs înşelător, cumpărătorul este atras de preţul mic, iar la purtare constată că se desfac cusăturile stofei. De fapt, nu e stofă de lînă 80%, ci material sintetic 80%. Confecţiile nu se ştie din ce material sînt şi ce compoziţie fibroasă au. Şi textilele sînt adesea falsificate, apare bumbac/coton 100%, dar chiar vînzătoarea este de părere că nu-i bumbac, ci PNA; aşa procedează ei (fabricanţii), ca să-şi vîndă produsele…
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului nu fac faţă la sutele de magazinaşe din pieţe şi din complexele comerciale, aşa că omul de rînd cade în plasă, iar mărfurile o dată cumpărate nu pot fi returnate. “Cască ochii!” îl avertizează vînzătoarea.
Ajungi la un restaurant şi devii client pretenţios. Constaţi că mîncarea conţine chestii dubioase: condimente alergene (fără să fii informat în vreun fel), sosurile nu ştii ce conţin (nici bucătarul nu ştie), carnea a fost decongelată la temperatura mediului (nu la refrigerator, cum ar trebui), iar mirosul ciorbei este nespecific şi simţi, organoleptic, că e de ieri. Cartofii au un gust de ars (nitrozamină), din cauza uleiului neschimbat – desigur, nu există grafic, cum prevede legea europeană.
Comerţul şi serviciile s-au degradat în fuga după profit, aproape totul are provenienţă incertă, nu ştii cînd a fost fabricat/ambalat produsul şi dacă e valabil. Drepturile consumatorilor sînt neglijate, iar inspectorii de stat par depăşiţi, amenzile pe care le dau vor fi plătite indirect de consumatori. Practicile comerciale neloiale domină piaţa. Situaţia este agravată de faptul că nu ne apărăm drepturile, vociferăm, înjurăm în gînd şi plătim preţul. Adică, ne-o facem cu mîna noastră!
