Baia Sprie aşteaptă implementarea strategiei de dezvoltare durabilă

0
547

Primarul reales al oraşului Baia Sprie, Dorin-Vasile Paşca, aşteaptă reaşezarea lucrurilor pe făgaşul normal în Consiliul Local Baia Sprie pentru a putea implementa strategia de dezvoltare durabilă a localităţii de la poalele Dealului Minei. Ideea proiectului a fost lansată încă din mandatul trecut.
Astfel, şeful administraţiei locale doreşte să vadă cu ce ochi privesc noii consilieri locali acest proiect legat de strategia de dezvoltare durabilă a oraşului, conceput în mandatul trecut. Primarul este de părere că documentul va suferi unele modificări, în funcţie de ceea ce îşi doresc şi noii aleşi ai urbei. În mandatul trecut, Dorin Paşca declara că fostul cinematograf din localitate rămâne una dintre priorităţile noului mandat. Ideea era ca imobilul respectiv să se transforme într-un centru de dezvoltare şi inovare, un nucleu economic, social şi administrativ: Dorin Pasca - Baia Sprie“Am vrea ca acel centru să fie şi o platformă de comunicare. Am realizat că tot ce am făcut în aceşti patru ani este puţin cunoscut de către băisprieni. Importanţa activităţii administrative a rămas destul de slab comunicată cu oamenii … şi eu chiar cred că am reuşit o construcţie a unei echipe executive bune şi un dialog relativ bun cu Consiliul Local în perioada care a trecut. Populaţia nu a simţit asta şi de aceea şi spectrul politic nu este cel pe care eu l-am văzut eu din interior. Oamenii nu au sancţionat suficient de mult incompetenţa şi ambiţiile personale ale unora din consilierii locali şi, ca dovadă, ei se regăsesc din nou în Consiliul Local”, a spus Dorin-Vasile Paşca, primarul oraşului Baia Sprie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.