MĂRIUȚA FIRUȚA POP – candidatul PSD la funcția de primar, Desești • Comuna Desești trebuie să fie o comună reper a Maramureșului!

0
161

A intrat în competiția electorală cu mult curaj și cu încrederea că locuitorii comunei Desești văd în ea tânărul primar-femeie, care să miște lucrurile din loc, să inițieze proiecte, de care comuna a dus lipsă până acum, și să aducă fonduri guvernamentale și europene pentru finanțarea proiectelor comunitare.

MĂRIUȚA FIRUȚA POP se bucură de încrederea și sprijinul Consiliului Județean Maramureș, având convingerea fermă că în fruntea instituției va fi ales Gabriel Valer Zetea, președintele PSD Maramureș. Chiar dacă a lucrat în altă parte până acum, Măriuța Firuța Pop este fiica acestor meleaguri. S-a născut în satul Mara, comuna Desești, unde tradiția se împletește cu visurile de prosperitate și dezvoltare. A crescut aici, cu tradițiile maramureșene. A învățat la Școala Generală din satul Mara, apoi a studiat la Colegiul Național «Mihai Eminescu» din Baia Mare. A descoperit pasiunea pentru comunicare și relații publice, specializându-se în acest domeniu la Universitatea de Nord, unde a absolvit și un masterat în Managementul Afacerilor.
După un stagiu, în sfera politică, la nivel județean, a optat pentru București, pentru a învăța și a crește profesional. A activat în cadrul Parlamentului României, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Interesată de oportunitatea de a activa și în mediul privat, unde și-a demonstrat abilitățile: a gestionat proiecte, la nivel național, la cel mai mare lanț de clinici dentare din țară. A avut privilegiul să lucreze o perioadă la Guvernul României, în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Această experiență a fost o oportunitate profesională, unde a învățat cum poate sprijini revenirea și reintegrarea acasă a celor care au ales să muncească în străinătate. În anul 2022 a avut oportunitatea de a fi consilier personal al primarului general al capitalei.

MĂRIUȚA FIRUȚA POP:
„Cu toate oportunită­țile și provocările oferite de București, dragostea pentru acasă și pentru Maramureș nu m-a părăsit niciodată, inima mea a rămas în satul meu, în comuna Desești. Am ales să mă întorc acasă, nu doar ca profesionist cu experiență în administrație, ci și ca un candidat-femeie la primăria comunei mele dragi. Discuțiile cu oamenii din comună au confirmat ceea ce simțeam deja: că putem să construim împreună un viitor mai bun pentru comuna noastră, iar Deseștiul să devină o comună reper pentru Maramureș. Cred cu tărie că sunt pregătită să candidez pentru funcția de primar al comunei Desești și să contribui activ la dezvoltarea și schimbarea în bine a comunei noastre. Experiența mea în domeniul administrativ, competența și angajamentul meu profund față de nevoile locuitorilor din comuna Desești mă motivează. Îmi doresc să construim împreună această poveste a schimbării, în care fiecare locuitor al comunei Desești.

Dragii mei deseșteni,
Mă adresez vouă cu inima plină de speranță și dorința sinceră de a servi comunitatea noastră dragă. Nu-mi dezmint sorgintea, nu-mi reneg nea­mul, ci mă mândresc cu el. Provin dintr-o familie modestă, din care, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ajung sus și am demonstrat că pot face multe pentru cei din jur. De aceea m-am întors acasă, pentru că mi-am dorit să fac lucruri frumoase și pentru comuna noastră, tot cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul dumneavoastră, al cetățenilor.
Promisiunea mea este să fiu primarul dedicat trup și suflet comunită­ții noastre. Indiferent de origine sau statut social, fiecare locuitor al comunei merită timp și atenție, iar eu mă angajez să le ofer acestea. Sunt un om credincios și pun preț pe edificarea unei biserici în satul Desești, de care avem mare nevoie, nu numai Deseștiul, ci și Maramureșul întreg.
Sunt înconjurată de o echipă bună și sunt susținută de oameni de omenie, oameni care trăiesc și muncesc în comună, oameni care se bazează pe fapte, nu doar pe vorbe, și care își duc la îndeplinire toate planurile propuse. Comuna trebuie să fie o mare familie! Fie că locuiți la Hărnicești, Desești sau Mara, toți sunteți parte din familia mea!

Împreună, vom realiza toate proiectele de care este nevoie, atât la Hărnicești, Desești, cât și la Mara!
• Rețea de apă potabilă, stații de epurare și canalizare în fiecare sat;
• Asfaltarea tuturor ulițelor și amenajarea drumurilor agricole;
• Proiectarea și realizarea rețelei de gaz metan în fiecare sat;
• Cadastrarea și intabularea gratuită în fiecare sat;
• Întocmirea Planului Urbanistic General;
• Creșterea potențialului turistic al comunei;
• Reamenajarea centrelor satelor și creare de locuri de joacă pentru copii;
• Reabilitare cămine culturale din Mara și Desești și after school din Mara;
• Reabilitare școala din Hărnicești;
• Susținerea și promovarea tinerilor și a evenimentelor culturale;
• Dotarea școlilor cu echipamente digitale;
• Construirea unui centru social pentru persoanele vârstnice și pentru persoanele cu dizabilități;
• Construirea bazei sportive a comunei: sală de sport + teren de fotbal;
• Ajutor pentru crescătorii de animale și valorificarea produselor tradiționale locale;
• Susținerea antreprenorilor locali și a meșterilor populari.

Dragii mei,
Îmi doresc ca hărnicia deseștenilor să fie recunoscută și apreciată, iar producătorii locali să fie susținuți și promovați în fiecare zi.  Împreună putem să facem o echipă, eu, voi, chiar și cei care astăzi au altă opțiune de vot, dar pe care-i iubesc și respect la fel de mult ca pe cei care astăzi mă susțin pe mine, pentru că toți suntem membri ai acestei comunități și toți ne dorim o viață mai bună.
Cu unitate și armonie, putem construi un viitor mai bun pentru noi toți. Vă mulțumesc pentru încrederea voastră și pentru sprijinul vostru continuu! Vă invit să fim împreună arhitecții acestei schimbări frumoase!”
În 9 iunie, votați poziția 1 pe buletinul de vot!
Comandat de PSD Maramureș, cod mandatar 21240002, tipărit de SC Graiul Maramureșului SRL.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.