Dascălii, implicați într-un program de formare antidrog

0
78

Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș a fost gazdă pentru aproximativ 100 de cadre didactice care au participat la programul de formare „Noi, elevii noștri și adicțiile”.
Profesorii metodiști ai Casei Corpului Didactic Maramureș, coordonatorii programului de formare, au facilitat dialogul și schimbul de experiență între personalul din învățământul preuniversitar și comisar șef, Sălăgean Flavia, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Maramureș.
Sub mottoul Campaniei derulate de Agenția Națională Antidrog „Informat și Implicat”, acțiunile de formare din cadrul programului de dezvoltare „Noi, elevii noștri și adicțiile” au continuat în această săptămână la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, acolo unde au fost prezente 200 de cadre didactice din unitățile de învățământ din municipiul Baia Mare și zona metropolitană. “Caravana Antidrog” a poposit și la Vișeu de Sus. Comisar-sef Flavia Sălăgean, coordonator al Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, a împărtășit dascălilor din zona Vișeu – Borșa informații utile privind tentațiile și riscurile la care sunt expuși tinerii, precum și responsabilitățile adulților care îi cresc și îi educă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.