Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia și Parastas după Părintele Serafim Man

0
128

Duminică, 11 februarie 2024, a XVI-a după Sfintele Rusalii, când se citește Sfânta Evanghelie despre pilda talanților, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, ocazie cu care a fost omagiat și pomenit Părintele Arhimandrit Serafim Man, fost stareț al mănăstirii și mare duhovnic, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 11 ani în 12 februarie a.c.  

„Am revenit la Mănăstirea Rohia, vatră de spiritualitate și trăire duhovnicescă de o intensitate deosebită. Mult iubită de credincioși, de poporul lui Dumnezeu, păstorită de o obște dinamică, de o obște tânără, care lucrează cu spor spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Am revenit pentru că este luna în care ne-a părăsit Părintele Arhimandrit Serafim Man. S-a mutat la Domnul în 12 februarie 2013. Sunt 11 ani și se potrivește ca în duminica în care am hotărât să facem pomenirea și comemorarea părintelui și aducerea aminte, rugându-ne lui Dumnezeu să-i dea veșnică odihnă, iar nouă multă recunoștință și prețuire pentru toată osteneala, jertfa și lucrarea pe care a depus-o în slujba Bisericii lui Hristos, iată, să fie duminică, 11 februarie. 11 ani de la plecarea la Domnul și Dumnezeu a rânduit ca în duminica 11 februarie să facem această comemorare, această sărbătoare. Părintele Serafim a fost un duhovnic blând și rămâne un dohovnic cu chip luminos, un duhovnic blând și bun, potrivit pentru blândețea și cumințenia și evlavia poporului de aici, din Țara Lăpușului și nu numai, că veneau credincioșii din toată Eparhia și din toată Transilvania ca să se spovedească la Părintele Serafim, pentru că nu era foarte aspru, înțelegând că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a fiecărei persoane nu stă neapărat în multa noastră vrednicie și nesfârșitele rugăciuni, ci marea credință și nesfârșita nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, așa cum Părintele a înțeles și așa cum s-a petrecut minunea cu el, pentru că dacă în ′80 medicii au constatat că are un cancer care a devenit galopant și în ′83 a fost declarat pierdut de către știința medicală, fără posibilitatea de a mai fi salvat, s-a întâmplat miracolul, pentru că miracolul ce însemnează: imposibilul care devine posibil, iar imposibilul posibil face numai Dumnezeu, cum a spus Mântuitorul: ce e cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu. Ajutorul, ocrotirea și rugăciunile făcute la icoana Maicii Domnului de aici de la Rohia i-au dăruit Părintelui Serafim, i-au redăruit sănătatea și ani mulți, încă 30. A trăit încă 30 de ani, deci până în 2013, fiind declarat pierdut  delumea și știința medicală. Acesta a fost un miracol la care am fost martor. Acum, de ce a îngăduit Dumnezeu ca să fie încercat așa, cred că multa povară și marea jertfă pe care a depus-o pentru zidirea construcțiilor importante care se văd și astăzi în mănăstire: Casa cu Paraclis, Casa Poatului, aducțiunea de apă, amenajarea drumului erau lucrări de o necesitate maximă și Rohia nu le avea. Și apoi, peste toate acestea, a fost hărțuirea la care a fost supus de Securitatea comunistă. Să nu uităm că în 1973, când a devenit stareț după Înaltpreasfințitul Justinian, ca ucenic de drept, atunci, în același an, a venit pentru prima dată și Nicolae Steinhardtla Rohia, rămânând câte trei luni pe timpul verii până în 1980 și lucra la biblioteca mănăstirii și odată cu venirea a început hărțuirea Părintelui Serafim de către Securitatea comunistă și probabil că frământarea, pentru că se știe că toți purtăm cancerul, dar nu se declanșează la toți decât  în urma unor întâmplări nefericite sau atunci când Dumnezeu îngăduie ca să ne întărească în credință dacă suntem într-un derapaj al credinței noastre. Cred că așa a fost minunea cu Părintele Serafim și Dumnezeu i-a dat viață pentru că a fost nevoie de părinteasca lui povățuire. Noi eram foarte tânăr, a fost starețul  nostru, al tuturor, inclusiv starețul meu, și poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de Părintele Serafim, de povețele lui, de rugăciunea lui, de binecuvântarea și de iertarea și dezlegarea Părintelui Serafim. De aceea, cu multă recunoștință și nostalgică aducere aminte astăzi ne amintim de chipul lui senin, de naturalețea și firescul vieții lui, de felul cum muncea alături de muncitori. Eu așa l-am găsit când am venit ca frate, muncind alături de muncitori și tot ce a făcut Părintele Searafim pentru ținut, ca un om natural și fiu de țăran, cu mult bun simț țărănesc și românesc și multă credință în Dumnezeu și iubire față de Maica Domnului, de Biserică și neam. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor al fost alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial filantropic și misionar, Arhim. Macarie Motorgna, starețul mănăstirii și exarhul mănăstirilor și schiturilor, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Mloisei, Arhim. Pantelimon Ilieș, Arhim. Ghelasie Maxim, economul mănăstirii și consilier silvic, Protos. Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Protos. Varlaam China, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Ioan Socolan, protopopul Sătmarului, Pr. Andrei Pop, inspector social, Pr. Theodor Svane, slujitor la biserica cu hramul „Buna Vestire” din Bergen, Norvegia, Pr. Vasile Hatos, parohul din Rohia, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhim. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. DR. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

La ectenia pentru cei adormiți a fost pomenit Părintele Arhimandrit Serafim Man, fost stareț al Mănăstirii Rohia, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 11 ani.

           Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

După otpust, credincioșii prezenți au plecat în procesiune la cimitirul Mănăstirii Rohia unde soborul a oficiat Parastasul pentru Părintele Arhimandrit Serafim Man, la mormântul acestuia, cu lumânări aprinse în mâini și în sunet de clopote.

Între oficialități s-au aflat Mitru Leșe, primarul orașului Tg. Lăpuș, Tiberiu Urdăreanu, mare binefăcător al mănăstirii și Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Dr. Vlad Severus Pașca, medic de familie, fost membru supleant în Adunarea Eparhială, Ioan Buda, fost deputat și senator de Maramureș și fost primar al orașului Tg. Lăpuș, Col. r. Andrei Buda, fost comandant al Poliției din Tg. Lăpuș, alți oficiali din județ și din afara lui.

Cuvântul de învățătură

„Fiecare suntem datori să dublăm darurile lui Dumnezeu, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Viața s-o sfințim în fiecare zi, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an, sporind puțin câte puțin, sfințidu-ne și darurile pe care le avem: vederea, auzul, vorbirea, umblarea, poziția noastră verticală, suntem privitori în sus, ne uităm către cer, nu să căutăm tot la pământ și la lucrurile materiale, trecătoare, pe care le lăsăm și plecăm. Venim, plecăm. Venim fără nimic pe noi, goi, și așa plecăm, numai că ne îmbracă din cinste rudeniile, și plecăm cu mâinile goale. Cu mâinile goale venim, cu ele goale plecăm. Suntem datori să cultivăm darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, că așa înmulțim talanții despre care vorbește Hristos. Mintea s-o înălțăm spre Dumnezeu și să cugetăm lucruri mari și minunate, să percem izvoarele credinței, să credem în Dumnezeu Cel în Treime și să-L slăvim: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Să ne cutremurăm de iubirea lui Dumnezeu cea nebună pentru umanitate, pentru că ce tată își sacrifică fiul pentru alții, pentru umanitate prin răstignire? Este o iubire fără margini, încât și-a dat Fiul să pătimească și apoi a suportat Dumnezeu pătimirile Fiului. A văzut totul. Au fost împreună și la Cruce, și pe Cruce. A fost acolo. Și să ne cutremurăm de iubirea lui Dumnezeu concretizată în Întruparea, Pătimirea, Răstignirea, moartea și Învierea lui Hristos. Să admirăm și să venerăm, să preacinstim și să ne aplecăm cu recunoștință față de Maica Domnului, Care S-a păstrat Sfântă și Preacurată pentru a putea Naște pe Hristos. Puține femei de pe pământ ar fi putut face jertfa Maicii Domnului, să-și păstreze nevinovăția și fecioria și să fie atât de transparentă prin rugăciune încât Duhul Sfânt să se sălăjluiască și să procreeze pe Fiul lui Dumnezeu. Apoi, cu gura să slăvim pe Dumnezeu, Cu ochii să privim spre cer, cu mâinile să lucrăm cu grabă și cu spor mântuirea noastră și cu picioarele să umblăm în calea Evangheliei. Asta ar însemna a spori talanții.”

xxx

„În duminica a XVI-a după Rusalii, o zi binecuvântată și de aleasă bucurie duhovnicească, pentru că Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a slujit la sfânta Mănăstire de la Rohia, cu ocazia împlinirii a 11 ani de când Părintele Serafim Man, duhovnicul Rohiei și al ținutului de nor al țării a trecut la Domnul, a precizat Preacuviosul Părinte Arhimandrit Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia și exarhul mănăstirilor și schiturilor. Părintele Serafim Man a fost un om plen de credință, de curaj. Spun curaj pentru că a construit foarte mult în perioada comunistă, când nimeni nu dădea aprobare pentru așa ceva, apoi curajul de a-l fi primit și de a-l fi călugărit pe Părintele Nicolae Steinhardt aici la Mănăstirea Rohia. Apoi, Părintele Serafim a fost și un stâlp de rugăciune, un stâlp de foc de rugăciune pentru sfinția sa, în perioada grea, pentru mănăstire și pentru toți credincioșii care au cercetat mănăstirea și o cercetează și acum, pentru că avem credința că de acolo din biserica triumfătoare se roagă și mijlocește pentru noi cei care suntem aici în biserica luptătoare. Îl rugăm pe Hristos Domnul ca să dăruiască multă bucurie și pace tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de astăzi, tuturor ctitorilor și binefăcătorilor care ajută și cercetează mănăstirea noastră.”

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.