Promenada de altădată a Băii Mari, o ruşine!
Am văzut reacții impresionante ale dvs. la plimbarea noastră prin Centrul vechi al orașului, căutând vechea Baia Mare. Ne-ați dat dreptate, dar ne-ați și ”urecheat”, pe bună dreptate. Revenim deci și plecăm de unde ne-am oprit, de pe strada Podul Viilor, odinioară intrare în cetatea Baia Mare. Nu mergem atât de mult în urmă însă.
Ca un restitutio, pentru că ați avut dreptate, nu intrăm pe străduță fără a ne aminti de Școala Populară de Artă. Și nici de Teatrul de Păpuși, vegheat de o statuie foarte puțin promovată, în gang, a unui artist maghiar ce ar fi revoluționat teatrul. Și am mai uitat un fel de vegan bar de odinioară, ”Lacto-vegetarian” tot din Centrul vechi! Se postea și pe-atunci, dar mai la secret… Intrând pe Podul Viilor, ne amintim de șirul de magazine mici, meșteșugari, reparatori de televizoare, ba și de o cofetărie, a Tineretului, minusculă. Înlocuită azi de un elegant bar, mai sus, cu muzică de calitate. Ne facem că nu vedem biserica de vizavi, turnul ei vopsit în roșu, văzut și de sus din munți, care ne inspiră gânduri ironic-necurate… După trecerea podului, la intrare în parc, avem încă viu bufetul ”Stadion”, acum restaurant, iar mai încolo fostul restaurant ”Diamant”, trecut prin diverse mâni. Aparent, va fi bloc până la urmă. Profităm de loc și urcăm, să ne întristăm, la hanul Dealul Florilor. Închis, uitat, părăsit, printre viloace. Odinioară, aveai de acolo o belvedere de seară asupra orașului, o minireplică la Panoramicul brașovean. Intrăm spre Usturoiu, nu înainte de a ne întrista, de a găsi închis și ”de vânzare” un bar emblematic al tinerilor din anii 90, Tom și Jerry. Păcat. Sigur, dezamăgirea continuă cu grădina zoologică, pe care locație e în sfârșit jungla, la care tânjeau animalele. Numai probabil o neînțelegere la preț face ca acolo să nu fie un bloc, nu? Vizavi, în parc, a fost terasa Lighet, acum bar/club /ce-o fi. A supraviețuit. Ceea ce nu putem spune după ce urcăm pe Valea Usturoiu în sus, pe lângă crescătorul de cai. La hanul și restaurantul Usturoiu. O ruină, arsă, batjocorită, așa cum în curând va fi și fosta stație de pompare a aerului în mine, de mai jos. Și apropo, domnule proprietar al hanului, cineva deja stivuiește cărămizi, îl demontează încet, în pur stil românesc. Odinioară loc de picnic, de promenadă a băimărenilor, Valea Usturoiu este o imensă dezamăgire. În sus se taie pădure, drumurile sunt distruse, cumva plecarea băimărenilor e binevenită. În paralel fie spus, alții restaurează și încearcă să renască asemenea locuri. Vișeul are proiect pentru Valea Vinului, îl asfaltează și reciclează anul acesta, fost loc de picnic și cu ape minerale. Borșa a deschis un drum auto până aproape în Șaua Știol și încearcă să dea importanță turistică Băii Borșa.
Usturoiul Băii Mari este pata pe obrazul nostru. Chiar așa, nici un candidat nu se leagă? Să promită măcar?
Coborâm dezamăgiți, întristați chiar. Am porni spre cartierul Săsar, dar n-am exagerat, amintirile se cer dozate, rumegate, să le simți parfumul. Dar înainte să ieșim din zonă, ne amintim, pe strada Victoriei, de fostele băi comunale… dacă tot vorbeam de parfumuri și arome. Și ne reamintim de fabrica de sucuri de acolo, ”Răcoritoare” îi zicea, șef era fratele unui secretar de partid celebru al vremii. Pe locul băilor este o biserică monumentală greco-catolică și blocuri…
Cumva, avem senzația că orașul s-a schimbat și după oameni, nu numai din cauza vremurilor și a abuzurilor. Cumva totul e făcut să fie la îndemână, totul pe rapid. Până și în cluburi, dacă ați observat, se pune muzica foarte tare, ca să te obosească, să descurajeze socializarea, povestitul, să asculți și să… închini. Să consumi, cum s-ar zice. Bine-am venit în Capitalism!
