În Bogdan Vodă • Panouri fotovoltaice și pompe de căldură la toate instituțiile publice

0
109

Administrația locală are în derulare un proiect de dotare a clădirilor publice cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură, o investiție de peste 3 milioane lei, finanțată din Fondul european de dezvoltare regională prin POIM.
Lucrările prevăd implementarea unor măsuri de eficientizare a consumului energetic al comunei prin intermediul resurselor regenerabile de energie.
„Proiectul de eficientizare energetică a clădirilor publice și a iluminatului public din Comuna Bogdan Vodă constă în montarea de panouri fotovoltaice pe toate clădirile publice și pentru iluminatul public, dar și pentru stația de pompare. Și la aceasta se consumă foarte mult curent electric pentru a transporta apa spre localitatea Bocicoiel, până la bazinul situat în zona de vârf a satului. Astfel, vorbim de peste 300 de panouri fotovoltaice, dar și pompe de căldură, la toate clădirile publice, mai exact la clădirile școlii, grădiniței, dispensarului, serviciului pentru situații de urgență, dar și la clădirea primăriei, a școlii din Bocicoiel și nu în ultimul rând pentru iluminatul public din întreaga comună”, a spus primarul Anuța Enea-Bizău.
Investiția se află în ultima fază de execuție, proiectul fiind finalizat din punct de vedere fizic. Acum se lucrează însă la mărirea puterii instalate la transformatorul din centrul comunei, pentru ca energia să fie suficientă la toate obiectivele. Proiectul va fi efectiv finalizat, inclusiv cu punerea în funcțiune a acestor panouri, atunci când administrația va beneficia și de certificatul de prosumator. După ce totul va fi funcțional, primăria va face economii substanțiale la bugetul local, atât cu facturile mult mai mici la curent, cât și cu un consum simțitor scăzut de masă lemnoasă folosită pentru încălzirea instituțiilor publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.