Atacul premeditat al grupării palestiniene Hamas, după două săptămâni, mi se pare extrem de complicat, devenind una dintre cele mai dure lovituri pentru poporul evreu, greu încercat în istoria lui milenară. Agresiunea a avut loc în dimineața unei zile de Shabat, ziua odihnei săptămânale, instituită de religia iudaică. În acest răstimp, am citit o sumedenie de comentarii, de diferite culori, încât greu se descurcă cititorul și privitorul în lămurirea evenimentelor. De aceea nu voi avea opinii tranșante, întrucât pânza de păianjen acoperă realitatea. Apoi, eu nu dețin o agenție sau un canal de știri. Spun ce deduc, mai fac analize și comentarii și dau întâmplărilor ceva deslușiri. Bine sau rău, inspirat sau nu, încerc să dau faptelor un sens. Să fie un punct de plecare pentru cei interesați. Care, sunt convins, au opiniile lor.
Conflictul din Orientul Mijlociu este vechi și pentru durata vieții unui om. În urmă cu o jumătate de veac eram elev și am auzit de confruntarea de Yom Kippur. De atunci, am urmărit mai cu atenție desfășurarea evenimentelor din această zonă. Pentru a le înțelege, trebuie să cunoști motivele pentru care conflictul se aprinde periodic. Ce forțe se confruntă și care sunt interesele lor? Apoi, este riscant să împarți dreptate într-un conflict dacă nu cunoști istoria lui. Dar nu asta este menirea mea. Eu încerc să caut lămuriri, să descriu aprinderea focului și, mai ales, să culeg informații despre stingerea lui. Versiunea acreditată despre acest început de tragedie este că organizația Hamas a atacat în zorii zilei de 7 octombrie statul Israel.
Nu au trecut nici câteva zile și părerile s-au rotit în jurul axelor lor. Curg întrebările de dumirire. Ce este Hamas, ce vrea și de unde are bani? Și de ce SUA și Uniunea Europeană consideră această organizație ca fiind teroristă? Răspunsul ar fi: din cauza atentatelor sinucigașe! Că se bazează pe o rețea internațională de donatori care, uneori în mod deschis, alteori discret, strânge bani pentru rezistență. Aflu din presă că printre acești donatori se află organizațiile caritabile din zona Golfului, dar și palestinieni exilați și cetățeni ai altor state arabe, care locuiesc în SUA, Franța ori Germania. Răsfoiesc fără foșnire, ziarul german Die Welt (Lumea), care a apărut după Al Doilea Război Mondial (1946) prin Forțele Aliate, aflate în zona de ocupație britanică.
Astăzi are un profil cetățenesc–conservator, cu un caracter supraregional. Publicația amintită enumeră trei țări fără de care organizația teroristă nu ar fi putut înfăptui atacul din ziua de Shabat. Pe primul loc este Iranul. Conducătorii de la Teheran sprijină poporul palestinian de zeci de ani. Deviza iraniană este: „nici o nedreptate nu este mai gravă decât ocupația israeliană și, prin urmare, este o datorie religioasă să promoveze jihadul în Palestina prin toate mijloacele posibile.” Se spune că Corpul Gărzii Revoluționare islamice a colaborat cu Hamas pentru pregătirea atacului. Unda verde pentru acțiune ar fi fost dată la o întâlnire de la Beirut, după cum a comentat Hezbollahul libanez. Transferul armelor se face prin tuneluri labirintice din Egipt, ori prin alte manevre secrete, pe mare. Unele dintre rachetele utilizate sunt produse în Fâșia Gaza, în fabricile situate la câteva etaje sub pământ.
O altă țară solidară cu Hamas este Qatar, unde liderii organizației trăiesc și lucrează. După cum scrie publicația germană, Emiratul nu se sfiește să găzduiască grupuri teroriste, până și talibani afgani. Sediul lor este la Doha. Un alt apropiat al Hamas este Turcia. Din țara lui Erdogan pleacă spre Fâșia Gaza substanțe pentru fabricarea rachetelor. Șefii Hamas se bucură de libertate de mișcare prin Turcia, sunt găzduiți la nivel înalt. Deși SUA a pus pe capul unui lider Hamas o recompensă de 5 milioane de dolari, el s-a bucurat de protecția președintelui turc. Turcia consideră Hamas un partid politic legitim, ales democratic în Gaza. Am văzut că Erdogan nu a condamnat atacul Hamas împotriva Israelului.
Cine se mai descurcă în această pânză de păianjen? În urmă cu un an, autoritățile israeliene au publicat un raport, potrivit căruia cartierul general Hamas din Istanbul a direcționat sute de atacuri împotriva unor ținte din țara lor. Guvernul de la Ankara a eliberat pașapoarte turcești pentru mulți membri Hamas. Ce să mai înțelegi? Turcia face parte din NATO? Eu așa știu. Eu deplâng toți morții nevinovați, unii uciși cu cruzime de agresori. Încerc să nu produc panică mai mare cu textele mele pe această temă, dar nici orbirea nu este bună. Aștept o mătură miraculoasă care să șteargă pânza de păianjen de pe această realitate extrem de tulburată.
Voi rămâne cu ochii ațintiți spre această zonă. Care cu fiecare zi este mai imprevizibilă. Mai crudă și cu multă moarte și ruine.
