Două din patru persoane de vârstă medie din România sunt supraponderale sau obeze

0
64

Analiză îngrijorătoare într-un proiect de screening al sănătății cardiometabolice în rândul populației din România. Două din patru persoane de vârstă medie din România sunt supraponderale sau obeze, iar 6 din 10 sunt sedentare.
Datele fac parte dintr-o analiză realizată de aplicația românească DAHNA – Diet According to the Healthy Heart Nutritional Approach, ca parte dintr-un proiect de screening al sănătății cardiometabolice în rândul populației din România.
Analiza dezvăluie că două din patru persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 58 de ani, sunt supraponderale sau obeze. Totodată, dintre acestea, 6 din 10 sunt sedentare – oameni care nu fac activitate fizică și care au o dietă nesănătoasă.
58% dintre persoanele analizate sunt femei, iar 42% sunt bărbați. Toți aceștia au folosit funcția din aplicație prin care află ce grad de risc cardiovascular au în următorii 10 ani, conform stilului lor de viață și stării actuale de sănătate.
Analiza a fost efectuată în perioada august 2022- martie 2023.
“Aceste date alarmante subliniază importanța menținerii unui stil de viață sănătos și a adoptării unor obiceiuri alimentare și de activitate fizică corespunzătoare. Dieta nesănătoasă este răspunzătoare de aproape jumătate din bolile cardiovasculare. Utilizatorii aplicației DAHNA sunt persoane care au înțeles că au nevoie de sprijin și aleg să caute soluții”, a declarat dr. Gabriel Tatu Chițoiu, medic primar în cardiologie și colaborator al proiectului DAHNA.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.