Fără cea mai mică intenție de a forța și de a scoate „breaking news” gen „România sub ape”, am găsit o stranie stradă a Cavnicului, folosită odinioară de industria minieră, care se termină… pe teritoriul orașului Baia Sprie. O „pândeam” de mult, ne-a ajutat și Google Earth puțin, iar zilele trecute am îndrăznit.
Din Cavnic, puțin după centru, la urcare, faci stânga pe strada Șuiorului. Treci pe lângă o pensiune de vânzare, printre case, mai întrebi, apoi îndrăznești. Drumul de asfalt se termină, devine numai de piatră, pe alocuri nici piatra nu mai e. Dar nici dezastruos nu e, iar cadrul natural e unul care, cu iertare, bate multe dintre ofertele oficiale ale Cavnicului. Imaginați-vă ceva similar cu Valea Usturoiului băimăreană sau cu Valea Vinului din Vișeu, drum odinioară de exploatare, paralel cu un pârâu. În cazul nostru, Valea Cremenii.
Ai pe o parte perete de piatră, uneori cu mușchi, pădure frumoasă, încă neatinsă, de cealaltă pârâul ce cade în căscăduțe ici colo. Undeva spre vârf, dai de o casă, cu gospodărie serioasă.
„Io stau aici de când îi lumea… de aici i-am dus pe mama și pe tata la groapă… Am ținut și cai, și porci, oi nu prea. Sunt și sălbăticiuni bugăte, urs, mistreți. De 55 de ani umblu pe valea asta și am trăit și am văzut mai multe decât trebuie. Da’-mi place omul om, vorba – vorbă” – ne spune proprietarul casei, cu nume nobil – Iancu Ioan Cuza, de 65 de ani.
Ne îndrumă, ne avertizează că drumul se strică ici-colo. Aparent, în mandate anterioare, un regretat primar băisprian s-a apucat să scoată piatra cubică din drum (da, spre vârf trecem de la drum pietruit la drum de piatră cubică, pe alocuri perfect!!!), cu promisiunea că revine și asfaltează… Piatra a plecat, doar el știa unde, asfaltul… n-a mai venit niciodată.
Continuăm traseul, peisajul se deschide și ajungem… la intrarea în Poiana Boului, deasupra minei Șuior, pe teritoriul orașului Baia Sprie. De aici, lași mașina, conform avertizărilor de pe panouri și ajungi la fostul poligon al Securității, apoi pe Drumul Măriuții spre Creasta Cocoșului. Sau cobori pe drum de piatră cubică, spre mina Șuior, pe lângă stațiunile Șuior și Mogoșa, spre Baia Sprie. Din Cavnicul care oricum mai avea asemenea atracții, inclusiv câteva străduțe cu pantă imposibilă, la peste 1.000 de metri altitudine, cum numai Borșa mai are.
