Conferința preoțească de primăvară

0
63

Luni, 15 mai 2023, în Episcopia Maramureșului și Sătmarului au început conferințele preoțești de primăvară, care au fost prezidate de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Conferințele, dedicate Anului omagial al persoanelor vârstnice, au debutat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la care au participat peste 250 de preoți din protopopiatele Baia Mare, Lăpuș și Chioar. Referatul conferinței a fost susținut de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar administrativ și a fost intitulat „Bătrânii noștri venerabili, istoria și memoria vie a comunităților, a Bisericii și a Neamului”.

Conferința a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în sobor cu preoții protopopi și secretarii protopopești și eclasiarhul Catedralei  Episcopale „Sfânta Treime”, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin. A urmat un polihroniu de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Preasfințitului Părinte Episcop Iustin și Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, asupra tuturor preoților prezenți și pentru buna desfășurare a lucrărilor conferinței.

           „Conferințele de primăvară în cadrul Anului omagial al îngrijirii persoanelor vârstnice din Patriarhia Română și Anul comemorativ al Sfinților imnografi debutează în Episcopia Maramureșului și Sătmarului cu reunirea preoților din Protopopiatele Baia Mare, Chioar și Lăpuș, în sfânta noastră Catedrală Episcopală, într-o atmosferă pascală, plină de lumină și de pace și de har și are ca temă bătrânii sau vârstnicii noștri, istoria și memoria vie a Bisericii, a comunității și a societății, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. A fost alcătuită de Părintele Arhimandrit Casian Filip, vicar eparhial administrativ. Este o temă pe care a ales-o Sfântul Sinod tocmai pentru că bătrânii noștri sunt cei mai vulnerabili într-o societate care pune tot mai mult accent pe consumerism, pe viața de confort. Uneori bătrânii pot să fie o piedică în calea tinerilor, din acest punct de vedere, și pot să încurce viața familiei care s-ar vrea a fi una fără sarcini, ci doar cu confort, bunăstare, o mare delectare față de tot ce este lumesc și pământesc, fără simțire, fără inimă, ori societatea creștină, care în România se găsește, totuși, România este o țară creștină, Biserica Ortodoxă este Biserică națională, este Biserică a poporului, simte cel mai dramatic procesul de îmbătrânire a localităților și preoții sunt cei care stau de veghe, mai ales anul acesta, dar tot timpul, pentru că, așa cum am spus, adesea, terenul de pastorație al preotului, de ieri, de azi și dintotdeauna este suferința umană, abandonul, singurătatea, neputința, bătrânețea. Toate acestea sunt în grija prioritară a preotului și de aceea Sfântul Sinod a hotărât ca să facă în acest an o evaluare a activității social-filantropice a îngrijirii vârstnicilor în toată Patriarhia Română. Astfel, la nivel de eparhii s-a intensificat activitatea aceasta. Noi am îndemnat pe preoți să viziteze persoanele în vârstă, cel puțin de patru ori în acest an, familiile care au tinerii și copiii plecați, și nu doar să-i viziteze, ci să se intereseze ce le lipsește. În primul rând le lipsește dragostea, sunt singuri, iar preotul este părinte, familia preotului, consiliile parohiale, voluntarii creștini, tinerii asociațiilor ortodoxe din parohie trebuie să fie în viața lor. În același proiect al Anului omagial în eparhia noastră, tinerii din asociațiile ASCOR Baia Mare, ATOCEM, tinerii Catedralei, de la toate protopopiatele vor vizita în comunitățile noastre, paticipând la Liturghie și apoi făcând vizite la bătrâni și oferindu-le din dragostea lor, că posibilități materiale nu au, din dragostea lor, câte puțină mângâiere, dar mai ales mângâierea singurătății lor și semnul că Dumnezeu este cu ei, că nu i-a uitat, că Biserica, ca și mamă, le poartă de grijă și niciodată, niciodată, bătrânii noștri nu sunt povară pentru comunitate și pentru Biserică. Sunt tezaur uman viu. Dorim succes conferinței noastre, vor urma celelalte conferințe la Satu Mare și Sighetu Marmației, și Îl rugăm pe Dumnezeu ca părinții slujitori la Sfintele Altare să pună la suflet cele ce vor auzi și cele ce se vor discuta astăzi pentru ca să ne facem datoria. Pentru noi este o datorie sfântă. Cine nu-și cinstește bătrânii, n-are memorie și istorie și cine nu-și crește tinerii în educație creștină și în poruncile divine și-n tradiția educațională românească și creștinească nu are viitor. Să ne ajute Bunul Dumnezeu!”

           „Ce este mai frumos decât să vorbești despre cei care au ajuns la anii senectuții, cu atât mai mult cu cât și mulți dintre noi ne găsim la o altă vârstă, a spus Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare. Dureros este pentru noi, cei care ne-am pierdut părinții, deoarece atâta timp cât părinții sunt în viață, ne considerăm fiecare dintre noi copii. În momentul pecării lor din lumea aceasta, devenim și noi bătrâni cu adevărat, chiar dacă puterile și viața ne stă în față. Este frumos și-mi amintesc de anii copilăriei, când în casa părintească erau părinții, bunicii, era o familie întregită și bine închegată. Vremurile au trecut, rânduielile s-au schimbat. În vremurile ce le trăim mulți tineri au plecat în străinătate, familiile, și bătrânii lor, și părinții lor au rămas singuri, iar mulți dintre cei rămași singuri și neajutorați sunt duși la casele de bătrâni, în azile, pentru a fi îngrijiți. Așa s-a schimbat istoria, dar partea sufletească, partea cea mai frumoasă, partea tradițională a poporului român este aceea în care am trăit împreună copiii, tineri, părinții noștri, și bunicii noștri sau străbunicii noștri în vârstă, ca o familie binecuvântată de Dumnezeu și ca un exemplu al neamului nostru românesc și creștinesc. Să rânduiască Dumnezeu viața și bucuria noastră, a celor de astăzi, să ne rugăm pentru sufletelor celor plecați, iar pe cei pe care îi mai avem în viață să-i îngrijim, gândindu-ne ca la rândul nostru, și noi să fim îngrijiți, iubiți, cintiți de copiii noștri.”

„Dăm slavă lui Dumnezeu că, iată, după Îmvierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne-am întâlnit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare aceste trei protopopiate, sub președinția Preasfințitului nostru Părinte Episcop Iustin, a spus Pr. Ciprian Coza, protopopul Chioarului. În acest an al persoanelor vârstnice, Biserica, mai mult ca niciodată se preocupă de acest segment. Ca unul care am fost crescut de bunici de mic, îmi aduc aminte cu mare drag de anii respectivi, în care familia era formată, cum de altfel și în ziua de astăzi, ar fi bine să ținem cont de acest lucru, de mamă, de tată, de copii, de tineri, de bunici. Îmi aduc minte cu drag de anii copilăriei, în care bunicii ne duceau la biserică de mici, în care bunicii erau cei care ne învățau rugăciunile, bunicii erau cei care ne îndemnau pe fiecare dintre tinerii din acea vreme să respectăm pe cei mai în vârstă. Mai mult ca niciodată Biserica se preocupă de bătrâni, iar în Anul acesta omagial al persoanelor vârstnice ne facem datoria de păstori de suflete de a-i căuta mai mult pe cei în vârstă, de a-i ajuta, de a-i vizita mai des, împreună cu tinerii, voluntarii parohiilor noastre.”

„Dacă din punct de vedere social bătrânețea aduce cu sine foarte multe provocări, în sensul că bătrânii își restrâng foarte mult activitatea, se retrag din câmpul muncii, din punct de vedere social sunt tot mai marginalizați și considerați ineficienți și nefolositori societății, din punct de vedere creștin bătrânii sunt pentru noi o provocare, sunt, așa cum spune Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, tezaur uman viu. De aceea, Biserica se deschide mult pentru a-i primi pe bătrâni în sânul ei, și noi, în parohiile noastre, avem foarte mulți bătrâni activi, care sunt parte importantă din viața noastră parohială. De aceea, noi le dăm toată prețuirea și ne bucurăm că anul acesta reușim să ne amintim de ei mai mult decât altădată și să arătăm care este rolul lor în viața Bisericii, iar Preasfințitul Părinte Episcop Iutin de fiecare dată ne amintește, și anul acesta mai mult ca altădată, că măsura în care noi îi respectăm pe bătrâni, le dăm prețuire și le dăm atenția necesară, arată, de fapt, credința pe care o avem noi.”

           Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Casian filip, a subliniat în referatul pe care l-a întocmit și prezentat că: „Vârstnicii au nevoie de o atenție deosebită, având în vedere contextul social prezent, în care starea de abandon social și de dezinteres față de bătrâni capătă dimensiuni acute. Contextul social actual, chiar dacă oamenii de știință experimentează și promit în diverse moduri amânarea acestui proces inevitabil, instalarea bătrâneții este un proces natural, care implică modificări importante la nivel biologic, precum și psihologic. Toate aceste modificări generează în rândul persoanelor vârstnice o categorie de persoane vulnerabile cu interese și nevoi specifice, atât din punct de vedere medical, cât și social și spiritual, multe și mari provocări la care nu pot răspunde singuri, ci doar în comunitate și în comuniune.”

Pe parcursul și la încheierea conferinței, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a  făcut mai multe comunicări de folos preoților, iar unii dintre ei au vorbit pe marginea subiectului senectuții.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.