Întotdeauna altfel despre Borșa… Atâta frumusețe. Atâta contrast, atâta potențial risipit!

Orașul Borșa este parcă într-o altă dimensiune. Îl adorăm nu pentru ceea ce vrea să arate, să fie sau să pară, cât pentru superbele contradicții de pe teritoriul său. Uneori, mergând acolo, ne bucurăm când nu găsim autoritățile. Asta înseamnă că “avem mână liberă” să zburdăm. Mai în glumă, mai în serios… Borșa e în evidentă evoluție, actualul primar e abil, activ, diplomat. Dar ne bucurăm când nu-l găsim sau nu răspunde la telefon. Atunci redescoperim Borșa aceea ce ni-i atât de dragă…

Iată și miza acestui fotoreportaj. Borșa e fabuloasă dincolo de ceea ce se pretinde a fi, atunci când vezi cu ochii tăi. Lăsați drumuri de centură, marketuri, uitați-vă după altceva.

Mergeți în Baia Borșa să vedeți trecutul, reveniți pe Repedea sau în Complex, să vedeți prezentul și viitorul. De la blocuri părăsite și triste la case… cât blocurile. De la străzi perfecte, la ulițe de piatră, la peste 1.000 de metri altitudine. Accesul la curte cu bolovani și iarbă, ce dă într-o poartă monumentală ultramodernă. Curte perfectă ce dă spre Vișeuțul plin de gunoaie și cauciucuri aruncate în apă, poate de aceeași persoană. Dar toate acestea pălesc în clipa în care ridici ochii de la cotidian, spre munte.
Am prins o zi stranie, cu ploaie primăvăratică. Sus în munți era furtună, norii se perindau cu o viteză neașteptată, iar noi aveam gânduri serioase să ne apropiem de ei… Prin urmare, traversăm centrul de această dată destul de gol, liber. Vedem cu surprindere că a dispărut Hanul lui Ghica Moașii, mai departe vedem că și cel al fraților Mihali e de vânzare. Pe măsură ce înaintăm spre zona turistică, descoperim și vilele, exponențial. Nu putem să nu observăm cât de murdar e Vișeuțul, de asemenea, nu putem uita semnele de circulație ciuruite de gloanțe, fac parte din decor, din parfumul orașului. În Complex, de pe drumul național, vezi vile imense, ce se vor dori pensiuni până la urmă. Mari, foarte mari, greu de finalizat. Pe pârtia olimpică era zăpadă până la jumătate, se putea schia parțial. Nu, nu se va putea schia vara, în ciuda așteptărilor și a știrilor bombastice, pentru că respectiva pârtie este cu expunere estică, nu nordică și nici nu e mărginită ca cea din Cavnic de brazi imenși, seculari, care să țină umbră, ei sunt demult cherestea… Mai degrabă ai schia târziu la Malec sau la Prislop.
Dar începem urcarea spre marginea de județ, spre Pasul Prislop și locația Horii celebre. Pe marginea drumului este zăpadă veche destul de mare, pe alocuri până în genunchi. Te tot oprești și te minunezi…vezi roată roată munți superbi, Cearcănu și Cornu Nedeii, iar din vârf vezi Gărgălăul și Ineul, ambele cu fruntea în furtuni de zăpadă. Aici sus e o superbă primăvară, totul în jur e mov, din cauza milioanelor de brânduși. Da, e drept, peste noapte a nins drastic și iar s-a deszăpezit drumul, în ultimele zile ale lunii aprilie. Dar ceea ce am văzut era un paradis, comparabil cumva cu cel din mai-iunie, când cu rododendronul înflorit. Bineînțeles, ceva trebuie să îți strice imaginea și cheful, doar e Borșa contradicțiilor, nu? Ca un contrast la brândușile omniprezente, la doamna de la pensiunea de la pârtie ce lopăta și căra zăpada din fața casei cu roaba, dar avea vreme să salute și să zâmbească, în fața mănăstirii e plin de semne care te avertizează. Că dacă ești pentru munte, nu pentru mănăstire, n-ai ce parca acolo. E interzis! Tot pentru ăștia… ai muntelui, e și o budă mai încolo, din lețuri, dar pe care scrie pompos WC. Tot pentru ei e un cimitir multinațional al eroilor, închis și împrejmuit cu gard. Iar pe fundal se întreză­rește una din rușinile Maramureșului, acel centru de informare turistică cu finanțare europeană, niciodată dat în folosință, născut mort și închis din start. Este al Consiliului Județean, aparent, nici măcar cazare cu circuit închis, pentru ei, n-au făcut din centru. Are eoliană și fotovoltaice inutile, niciodată pornite. Dar ridicăm iar ochii. Trecem drumul de la cei deloc ospitalieri la mustața de drum ce duce dincolo, spre munții Maramureșului, spre Drumul lui Mackensen. Și aici brânduși, munte, dar e încă zăpadă, nu te încumeți decât să privești și să fotografiezi. Pe acel traseu am avut anul acesta avalanșa ce a prins turiști cu snowmobile, cu rezultate grave. Și cu o lecție de învățat. MUNTELE NU IARTĂ!
Atât de mult potențial inutil, nefolosit, pentru că “suntem bărbățani” și “nu trăim după turiști”. Atâta frumusețe vezi în jur că doare. Imaginați-vă locul acesta plin de turiști, de locuri de camping, de gazde primitoare, de stâne prietenoase. Și revenim la oraș. Contrastele se întețesc și simțim că ne-am luat porția de Borșa, pentru o vreme. Am fi avut încă o țintă, Baia Borșa cu ce are ea de ascuns, deasupra, la munte. Revenim, poate găsim galeria și trecem spre Vaser. Dar vă lăsăm în compania imaginilor, a fabuloasei Borșe maramureșene!