S-a făcut strigare de șezătoare, joi, 16 februarie, la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare. A fost prima șezătoare din acest an. Gospodinele, dar și flăcăii au răspuns cu promptitudine invitației, mai ales că au dorit să marcheze despărțirea de șezătoare, având în vedere că duminica aceasta va fi lăsatul secului de carne.
Participanții veniți din Țara Lăpușului, dar și din Țara Chioarului au adus cu ei caierul de lână, dantela, mălaiul pentru desfăcat și toate cele necesare pentru lucrul de mână, dar n-au uitat acasă, horinca, plăcintele, slănina și cârnații, pancovele și tot ce ține de bucătăria tradițională. În plus, au venit și ceterașii pentru că despărțirea de șezătoare trebuia marcată și prin joc, horit și multă voie bună.
Povestea șezătorii merge mai departe
Povestea șezătorii a început la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare în urmă cu șase ani. De atunci, an de an, organizatorii implică membrii comunităților locale din satele tradiționale, pentru că e nevoie de astfel de întâlniri de suflet. Mai mult, astfel de evenimente îi motivează pe cei din sat să se reîntoarcă la tradiții.
“Am dat strigare să vină toți cei care doresc, dar am făcut parteneriate cu gazde bune și au răspuns invitației noastre cei de la Groșii Țibleșului, Rogoz, Lăpuș, Târgu Lăpuș, Centrul de Informare Turistică din Târgu Lăpuș, au venit și orășeni, cu rădăcini în satul tradițional românesc. Am observat cu bucurie că în unele sate s-a reluat această tradiție și am spus că poate și noi am contribuit cât de puțin la reluarea acestui obicei și la continuarea lui. Sunt și tineri de la care avem speranța că vor prinde drag de aceste tradiții și le vor duce mai departe”, a punctat managerul Muzeului, Monica Mare.
Participantele la șezătoare și-au luat rolul în serios, așa că ai putut vedea femei cu caierul de lână, cu “umbreja” (făcutul dantelei). Altele au cusut cămăși, au tricotat, pe scurt, au pus în practică tot ce au învățat de la mama, bunica sau străbunica.
“Suntem un grup de horitoare din Lăpușu Românesc, grupul de la Biserica Ortodoxă Lăpuș. La șezătoare am adus caiere, cipcă, am adus băieți să desfacă mălai și ne-am gândit să și petrecem pentru că e lăsatul secului de carne. Mama m-a învățat cu caierul. Eu am prins șezătorile când eram mai tânără, dar pe mine nu mă prea lăsa mama pentru că trebuia să învăț. Dacă mergeam la șezătoare nu mai învățam. Am terminat școală tehnică de contabilitate, am fost în serviciu, numai după ce m-am pensionat am intrat în grupul acesta. Și acum recuperez, merg la șezători, la danț la șură”, a spus una dintre participantele la șezătoare, Maria Marchiș.
Viorica Pop, din Lăpuș, și-a amintit că, pe vremuri, a fost la șezătoare în sat. Lucra, dar și stătea de vorbă cu feciorii.
“La noi în sat, la dantelă se zice umbrejă. M-a învățat mama. Eu am învățat să fac dantelă la 9 ani. Mama zicea că după ce a împlinit fata 9 ani trebuie să încerce să facă ceva: un lănțuc, dantelă. Mi-am învățat și eu fetele. Eu am fost la șezătoare. În șezătoare mergeau mamele cu fetele. După un anumit timp veneau și băieții. Stăteau de vorbă, fiecare avea prietena lui, fata ieșea și îl petrecea”, a relatat Viorica Pop.
Lucia Chira din Rogoz a lucrat de zor în cadrul șezătorii la o cămașă tradițională, veche. Femeia spune că îi e drag acest meșteșug și că simte că întinerește atunci când lucrează la realizarea de cămăși, poale sau pieptare. Meșterul popular a mai adăugat că se observă o reîntoarcere în forță a tradiției.
“Nu vrem să lăsăm portul popular să se piardă. Lucrez cu mult drag, fac și în sat. De învățat am învățat de la mama. Când am terminat clasa a VIII-a, mi-am făcut primele poale, ne punea să lucrăm la războiul de țesut. Acum, înainte de a veni aici, am terminat o cămașă de mire. La noi se duce portul popular mai departe. Eu am de muncă non-stop, pot să nu dorm un minut. Îmi dă viață, putere acest meșteșug, parcă întineresc. Mi-i drag acest meșteșug și vreau să îl duc mai departe”, a subliniat Lucia Chira.
Cum erau șezătorile de altădată?
Femeile și-au amintit că, pe vremuri, oamenii se ajutau unii pe alții, iar șezătorile îi motiva să se adune, să fie împreună și să se sprijine reciproc dacă aveau nevoie de haine de lână, de țoluri de lână.
“În vremurile de demult, oamenii încercau să se ajute unul pe altul. Erau foarte săritori. De obicei, unde erau oameni mai năcăjiți sau familii cu copii mai mulți se spunea: hai să merem să ajutăm pe soru-mea, pe Măriuca, trebe să le facem haine la prunci. Că nu erau haine de cumpărat. Mergeau femeile în șezătoare, duceau lână, tot ce era nevoie, că trebuia tors și pregătit lâna până la Crăciun, că nu se pune războiul de țesut în casă înainte de Crăciun, niciodată. Unul torcea, altul depăna, altul făcea ghem, cânepa era de urzitură. La Crăciun toate erau pregătite. Când treceau sărbătorile puneau războiul de țesut. Una făcea pânză de cămăși, altul pânză de poale sau cioareci, altul făcea țoale de învelit. Acum la Lăsatul secului de carne, urmează săptămâna albă. Și acum, sâmbăta asta se făcea despărțitul de șezătoare. Toată lumea făcea plăcinte, punea cârnați între plăcinte, mergeau la șezătoare. Acolo ziceau: merem să ne despărțim de șezătoare. Veneau și bărbații, ceterașii, se făcea joc, se mânca. Erau strigături specifice: Haideți să strigăm neveste că horincă nu mai este. Haideți să ne veselim că pe mâine ne despărțim. Ne despărțim de șezătoare că o fost frumos tare. Se veseleau chiar dacă aveau necazuri. Mama tare mult m-a dus în șezătoare. Mama m-a învățat să cos, să țes, să torc, să sap, toate lucrurile. Am o nepoată și o învăț, îi place foarte mult, a prins drag”, a povestit Dochia Dolha.
Pentru că au dorit să marcheze despărțirea de șezătoare, participanții au adus cu ei și horincă, și bucate tradiționale. “Atunci când se termină șezătoarea, după o lună-două, se organizează o despărțire de șezătoare. Și atunci se adună femeile cu horincă, cu plăcintă cu cârnați, cu alte bucate”, a precizat una dintre participante.
Femeile din Lăpuș au fost însoțite de primarul din localitate. Cristina Buda a vrut să fie cu sufletul, dar și fizic alături de localnicele din sat. Nu a stat degeaba și s-a apucat de făcut dantelă pentru că așa-i șade bine unui primar, să dea exemplu.
“Nu prea se mai face șezătoare la noi, dar sperăm să readucem tradiția șezătorilor la Lăpuș așa cum era mai demult. Am adus și doi flăcăi să desfacă niște mălai, că doar e perioada desfăcatului”, a declarat primarul comunei Lăpuș, Cristina Buda.
Mihai și Dragoș, din Lăpuș, au fost cei mai tineri participanți. Au 11 și 13 ani, dar au lucrat de zor la desfăcatul mălaiului și au promis că vor mai veni la șezătoare, deoarece le-a plăcut. În rest, ceilalți bărbați au fost responsabili cu jucatul și cu voia bună. Oficialii Muzeului Județean de Etnografie Populară și-au propus să continue și celelalte tradiții: claca la coasă și danțul la șură.
