La Monumentul Ostaşului Român din Parcul Municipal, s-a desfăşurat ieri, 28 aprilie, ceremonialul menit să marcheze Ziua Veteranilor de Război. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului naţional şi cu o slujba religioasă.
Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. În Maramureş, mai sunt în viaţă 145 de veterani de război. Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Maramureş, Haralambie Cacină, a remarcat că mulţi dintre cei care au supravieţuit războiului au rămas cu diferite sechele, dar au sentimentul că şi-au îndeplinit datoria faţă de ţară. „Veteranii de război aniversează pentru a noua oară ziua celor care, în urmă cu 75 de ani, la ordinul patriei, au pornit la lupta pentru eliberarea de sub ocupaţie străină a străvechilor ţinuturi româneşti: Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi apoi Ardealul. Peste 800.000 de eroi aveau să nu se mai întoarcă la cei dragi, din lungul drum de peste 6.000 de km străbătut de Armata Română în lupte crâncene. Toţi aceştia au înnobilat cu sângele lor pământul ţărilor eliberate, devenind pilde nemuritoare de dăruire, devotament, jertfă. Veteranii de război pe care îi sărbătorim astăzi sunt supravieţuitorii unei mari conflagraţii. La vârste de peste 90 de ani, mulţi invalizi de război, mutilaţi, bolnavi, dar cu credinţa şi sentimentul că şi-au făcut datoria faţă de ţara lor, România”, a declarat Haralambie Cacină. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, dar şi elevi şi studenţi. La final, au fost depuse coroane şi jerbe de flori la Cimitirul Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român.