Oborul de animale vii din Baia Mare a fost desfiinţat din cauza faptului că nu îndeplinea condiţiile impuse de legislaţia europeană, dar altul conform nu s-a mai făcut – cu toate că autorităţile administrativ teritoriale şi judeţene au obligaţia să asigure pieţe de desfacere pentru mărfurile agricole zonale. Un grup de gospodari din Satu Nou de Jos s-au decis să înfiinţeze ei un tîrg de animale, la 7 km de oraş, pe păşunea composesorală de lîngă drumul comunal Satu Nou de Jos – Groşi. Investiţia de 250.000 de euro este necesară şi o susţinem!
Ideea tîrgului este binevenită, dacă cei 70 de membri ai Composesoratului „Viitorul” vor reuşi să contribuie fiecare şi dacă vor aduna suma necesară pentru construirea pieţei de animale vii. Sîmbătă, am stat de vorbă cu mai mulţi cetăţeni din Satu Nou de Jos, prezenţi la sfinţirea locului destinat pentru viitorul tîrg (1,30 ha). Mi-am dat seama că problemele sînt legate nu doar de bani, ci şi de reticenţa de a intra într-o afacere comună, pentru gestionarea în grup a terenului de o sută de hectare pe care îl deţine Composesoratul. Apar neînţelegeri cînd vine vorba ca sătenii să administreze împreună o resursă limitată, cum este păşunea satului. Cum se spune în sport, fură startul, ia mai mult din bunul comun decît ceilalţi. Consătenii săi se află în dilemă, unii ar vrea să iasă şi ei cu vitele pe păşune, ca să ia şi ei mai mult. Dacă se întîmplă acest lucru, păşunea ar fi supraexploatată şi covorul vegetal s-ar epuiza rapid, pierzînd toţi. Dacă respectă norma de exploatare, cîştigă pe nedrept cel care a furat startul. Soluţia dilemei este ca păşunatul să fie reglementat de comun acord, prin acte scrise. Composesoratul este o formă precapitalistă de exploatare, asemănătoare cu obştea. Statul democrat nu agreează aceste metode ale Evului Mediu, dar nici nu le poate desfiinţa, fiind terenuri intabulate pe 70 de familii din sat, iar asocierea agricolă este clamată de toţi politicienii ca metodă de a contracara marele capital internaţional, ce tinde să acapareze terenurile agricole, putînd pune la o adică în pericol siguranţa alimentară a ţării.
Situaţia se repetă cu toate bunurile publice. Unii cetăţeni nu contribuie la efortul comun, dar folosesc bunul public. Doar comunitatea îi poate pune la punct, printr-o atitudine critică şi civică din lăuntru.
