În Sarasău • Dosar penal pentru că a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest

0
63

Joi, seara, la ora 21, polițiștii din Sarasău au observat un autoturism care circula haotic având direcția de deplasare spre Sighetu Marmației.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, însă conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea până la ieșirea din comuna Sarasău, unde a oprit autoturismul pe marginea părții carosabile.
La volan a fost identificat un bărbat, de 49 de ani, din Câmpulung la Tisa, care emana halenă alcoolică.
În autoturism se mai afla un bărbat, în calitate de pasager, care, de asemenea, emana halena alcoolică, iar la vederea organelor de poliție a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, ulterior fiind internat la Secția Psihiatrie.
Întrucât șoferul a refuzat să coopereze, polițiștii l-au condus la sediu, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Ulterior, a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal.

Amenzi de peste 6.000 lei și 7 certificate reținute

Joi, 8 decembrie, polițiștii din Șomcuta Mare împreună cu inspectori RAR au desfășurat o acțiune în vederea identificării vehiculelor care nu îndeplinesc condițiile tehnice prevăzute de legislație.
În cadrul acțiunii s-au verificat 23 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.090 lei. Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 7 certificate de înmatriculare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.