CS Minaur Baia Mare, gruparea ce ne reprezintă la nivelul eșalonului secund a fotbalului românesc, nu a avut un parcurs așa cum și-ar fi dorit și a încheiat, după 16 etape, abia pe locul 17, retrogradabil. Dar trăiește cu speranța că în primăvară poate redresa corabia și își va păstra în cele din urmă poziția în Liga 2.
Cei care se ocupă de destinele echipei de fotbal au început să mute deja pe piața transferurilor, iar primele achiziții, anunțate în exclusivitate de “Graiul Maramureșului”, sunt ale portarului Raul Avram și fundașului central maramureșean Răzvan Horj, ultima oară la Petrolul Ploiești. Vor mai urma și altele, suntem convinși, dar toate la timpul lor. Până să anunțăm alte transferuri, trebuie să vă anunțăm și la cine vrea să renunțe formația antrenată de Mihai Iosif. Astfel, CS Minaur are în plan să pună pe lista de transferuri șapte jucători: portarul Raul Băilă, fundașul dreapta Marius Potcoavă, fundașul central Gabriel Oiță, mijlocașul de bandă Alexandru Mărieș, originar din Baia Mare, respectiv atacanții Ciprian Stanciu, Kevin Bakare și Cassama Muacir, ultimii doi aduși împrumut de la CFR Cluj. Aceștia nu mai intră în calcule pentru partea a doua a campionatului și au fost deja informați să-și caute alte echipe.
Raul Băilă nu mai este o prioritate pentru CS Minaur de la venirea lui Mihai Iosif, iar de atunci lustruiește banca. Plus, că aducerea lui Avram, care va deveni probabil portarul nr. 1, confirmă că despărțirea este iminentă. Portarul în vârstă de 22 de ani a apărat în acest sezon doar 8 meciuri, adunând 737 de minute.
Marius Potcoavă a fost o soluție doar temporară pe postul de fundaș dreapta, unde a fost preferat Cătălin Alexe. Potcoavă a apărut în 7 meciuri, a strâns 415 minute și a marcat un gol.
Gabriel Oiță este un alt nume care se va despărți în această iarnă de Minaur. Fundașul central în vârstă de 29 de ani a îmbrăcat tricoul galben-albastru în 10 partide, perioadă în care a bifat 535 de minute.
Alexandru Mărieș, maramureșean la origini, a fost adus ca o mare speranță, însă s-a transformat într-o mare deziluzie. Mijlocașul de bandă a avut apariții sporadice și a evoluat doar în 5 partide, care au însumat doar 157 de minute. Ținând cont că este băimărean, nu credem că ar trebui să se renunțe așa ușor la jucătorii autohtoni.
Trecem la compartimentul atacanți, unde Minaur a suferit enorm. Dintre cei patru atacanți, colectivul tehnic și administrativ are de gând să se debaraseze de trei dintre ei. Primul nume este, surprinzător, Ciprian Stanciu, unul dintre artizanii promovării. Atacantul născut în București are 17 apariții în acest sezon și a adunat 1026 de minute, dar a înscris și de două ori. Celelalte două nume sunt jucătorii împrumutați de la CFR Cluj, Kevin Bakare și Cassama Muacir, ambii cu un randament inexistent în prima parte a stagiunii. Kevin a jucat în 18 partide și a strâns doar 614 minute, iar Cassama are la activ 16 meciuri la gruparea băimăreană, perioadă în care a marcat 2 goluri și a bifat 765 minute.