Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat azi, joi, 1 Decembrie 2022, Ziua Națională a României, în Parohia Groși din apropierea Băii Mari, la mai multe evenimente, moderate de Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească.
Primul dintre ele a fost sfințirea capelei de cimitir, ridicate la intrarea în localitate, îndeplinind astfel programul eparhial „Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară sau de cimitir”. Capela a fost ridicată începând din anul 2018, printr-un efort general la care au participat bunii credincioși ai Parohiei Groși, sub părtorirea părintelui Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop, Primăria și Consiliul Local Groși, Consiliul Județean Maramureș, cărora li s-au adăugat mai mulți binefăcători și firme din zonă. Prin lucrările în lemn și acoperirea cu șindrilă, capela este o clădire tradițională, iar prin zidărie și alte realizări tehnice este o lucrare modernă, la standardele zilelor noastre. Pictura a fost realizată de Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca.
Al doilea eveniment a fost binecuvântarea de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a Monumentului Eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale al căror nume se află trecute în piatra monumentului. Cinstirea eroilor din satul Groși căzuți în cele două războaie mondiale a fost o preocupare permanentă pentru credincioșii de aici, de-a lungul anilor, ei fiind pomeniți și cinstiți în fiecare an de Ziua Eroilor, la praznicul împărătesc al Înălțării Domnului, în prezența întregii comunități. Acum au acest monument modern pentru momentele de cinstire, ridicat din granit, amplasat în apropierea capelei mortuare.
„Întâi decembrie 2022 este sărbătoare mare și importantă în comunitatea de la Groșii Băii Mari, pentru că, iată, le-a ajutat Dumnezeu ca după patru ani să definitiveze lucrările într-un chip minunat la capela de cimitir, o capelă cu elemente maramureșene și cu acoperiș de șindrilă și scene foarte frumos pictate înăuntru, iar în vecinătatea capelei au ridicat un monument modern, dar creștin prin faptul că are semnul Sfintei Cruci pe el și care este ridicat în memoria celor 57 de eroi, care au căzut în primul și al doilea război mondial din această localitate. Am fost bucuros pentru felul în care s-au pregătit oamenii din Groși, care sunt credincioși adevărați, cu verticalitate, cu credință puternică, cu multă voință de a pune lucrurile în rânduială. Părintele Cludiu Pop, care este și cadru universitar, își încheie activitatea aici. Am numit un nou preot, prin concurs, și, iată, la 10 ani de la începerea activității, pleacă prin inaugurarea acestor lucruri importante, pe care le lasă comunității. A lucrat împreună cu domnul primar al localității, cu domnul Anton Rohian, fost prefect al județului, fiu al satului, care, ca responsabili și conducători ai comunității, au reușit să se pună împreună și să realizeze aceste proiecte. Suntem fericiți că au ales ziua de întâi decembrie, pentru că e o zi mare, o zi importantă, sărbătoare naționalăși este și sărbătoarea localității și a comunității lor”, a spus Preafințitul Părinte Episcop Iustin.
Un alt moment important a fost numirea unui nou preot în această parohie, a părintelui Ovidiu Spătar, care vine din Oarța de Jos, părintele Claudiu Pop slujind de acum la o parohie din Baia Mare.
Părintele Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop a fost distins de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin cu Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt” pentru întreaga activitate de păstorire în această localitate.
Mai mulți binefăcători au fost distinși cu Diploma anului omagial pentru efortul ridicării capelei și a Monumentului Eroilor: primarul Florin Boltea, Consiliul Local al comunei Groși, fostul prefect Anton Rohian, care s-a zbătut mult pentru aceste două obiective, lucru subliniat și în foarte frumosul cuvânt adresat consătenilor, Daniel Vărzaru, director al UAC, Sebastian Vereș, Ionuț Tânc.
A fost prezentă la manifestări și secretara de stat de la Ministerul Familiei, Anca Minodora Costin Hendea.
După evenimentele religioase, a urmat spectacolul „Un secol de dor” dedicat Zilei Naționale a României, în care au evoluat Grigore Leșe împreună cu invitații săi, și Corul „Angelli” al Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Dr. Andrei Baboșan, și coruri locale.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”