“De la ciocârlie am împrumutat trilul, de la soare – strălucirea versului și de la oameni – căldura sufletului. Iată treimea de nedespărțit a ființei mele”, mărturisea artista maramureșeană, Angela Buciu, într-un interviu. Născută la interferența Chioarului cu zona Codrului, la granița dintre județul Maramureș și județul Sălaj, în satul Cheud, comuna Năpradea, Angela Buciu a devenit un adevărat simbol al Maramureșului.
Mărturisește că pentru ea, scena a fost un adevărat altar, iar cântecul, rugăciune. Dacă ar fi să ia viața de la capăt, Angela Buciu recunoaște fără nicio ezitare că ar răspunde cu aceeași dăruire misiunii de a cânta cu glasul său cald și duios, cu inima vibrând de emoție, cu întreaga sa ființă plămădită în acest pământ românesc. Angela Buciu a ajuns acum la 8 decenii de viață. Azi, 5 octombrie, e un moment aniversar important pentru cea care și-a pus viața în slujba oamenilor, pentru că artista nu și-a cântat propria viață, ea a vrut să deschidă inimile semenilor, să îi bucure, să îi mângâie prin nestematele folclorului românesc, glăsuindu-le într-un mod unic despre dor, iubire sau evenimente importante din viață: de la “botegiune” la trecerea în veșnicie. Pentru toate acestea, publicul face o adâncă reverență în fața doamnei cântecului românesc, mulțumindu-i și exprimându-și recunoștința pentru fărâma de rai adusă în viața aceasta pământeană. La mulți ani, Angela Buciu!
“Dacă ar trebui să o iau de la început, aș face același lucru”
“Aș putea spune că nici măcar nu îmi dau seama cum au trecut anii. Făcând o retrospectivă, îmi dau seama câte lipsuri, câte greutăți, condiții precare, de a-și pune în valoare un artist harul, talentul, au fost atunci, lucruri greu de imaginat și de depășit. Se pare că acea dorință de a trece peste orice obstacol a fost mai mare ca dorința de a cânta, de a reuși să pătrunzi la sufletul omului. După ce am conștientizat care este rolul meu cu adevărat, am început culegeri peste culegeri, culegeri în toate zonele și subzonele acestui nord-vest de țară atât de bogat din toate punctele de vedere, dar mai ales folclorul care încă mustește, chiar dacă mai este stropit pe ici pe colo de alții, de neștiință, de necunoaștere sau indolență. Mai sunt oameni care au păstrat vie acea flacără cu care ei s-au născut și cu care au luptat pentru a-și contura identitatea lor. Cum au trecut anii, Doamne! Este atât de complicată viața de artist, expusă imprevizibilului, neprevăzutului, artistul tot timpul trebuie să fie într-un fel de atenție, ceea ce nu e ușor. 
Oboseala uneori te răpune, poți să gafezi…Am ajuns la concluzia că, dacă ar trebui să o iau de la început, aș face același lucru. Fiecare ne naștem pentru câte ceva în lumea aceasta. Dacă ne gândim la marii înțelepți, geniile care sunt în întreaga lume, nu au excelat pe alte planuri, decât în direcția pe care erau calați, pe direcția de care erau pasionați și care îi chemau. Așa am fost eu. Viața de artist este cu multe bucurii, dar și foarte mari lacrimi, uneori lacrimi de bucurie, dar trebuie să știi să depășești anumite situații și să ajungi la un echilibru cu tine, pentru că altfel nu ai cum să mergi mai departe”, spune Angela Buciu.
“Mi-a plăcut să forez în inima omului”
Angela Buciu a fost nevoită mereu să echilibreze viața de familie cu cea artistică. “A fost greu în primul rând ca soție de șef de instituție într-o perioadă anume. Trebuia să mă port ca o mireasă, să fiu exemplu în toate. Apoi ca mamă, numai Dumnezeu știe durerea sufletului meu când trebuia să plec în turneu și să-mi las fetița, să lipsesc cu săptămânile sau chiar lunile, să lipsesc de lângă ea. Sunt lucruri pe care omul de rând nu poate să le înțeleagă, doar cel care trece prin aceste situații le poate cântări și poate să se pronunțe. Faptul că truda mea a fost răsplătită în primul rând cu dragostea publicului e extraordinar. Mergeam de multe ori la piață, mă întâlneam cu lumea și zice una dintre precupețe: No, amu, domnucă, poci muri că te-am văzut în carne și oase. 
Cea din stânga zice: Ce știi dumneata, uncheș, câte metări de pânză am țesut cu cântările lui doamna. Dar o alta zice: O, de-ați ști voi cum mi-am adormit coconii cu cântările doamnei Buciu… Ce poate fi mai frumos, decât să se regăsească oamenii în ceea ce tu ai încercat o viață să le transmiți, să le deschizi acea portiță a sufletului în care să se regăsească. Pentru că eu, de fapt, am cântat trăirea omului de rând. Eu nu mi-am cântat cântecul vieții mele, nu mi-am făcut autobiografia în cântec. Ăsta nu e folclor. Folclor este de la naștere până la trecerea la cele veșnice, toate etapele pe care le parcurge un om în viață. Mie mi-a plăcut să forez în sufletul omului, am adunat piesele de profunzime care sunt specifice și care ne-au ținut de-a lungul anilor verticali”.
“Doamne, cât patos am pus în tot ce am făcut…”
Spre deosebire de alți artiști care au mai făcut compromisuri de dragul succesului, Angela Buciu a fost mereu demnă, dornică de a face mereu cinste Maramureșului în lume. Așa a ajuns să cânte pe marile scene din lumea întreagă, de la Bulgaria, Polonia, Rusia până la Algeria, Turcia, Siria, Olanda, Germania, Mongolia, China, Venezuela, Canada, Statele Unite ale Americii etc. “Parcă mă văd și acum în Olanda. Cântam fără un microfon. Nu era o sală foarte mare, avea o anumită acustică. Vocile grave, de alto, nu au penetrația vocilor soprano pentru a fi recepționate așa cum sunt aceste voci. Sunt voci mai calde. În pauza de spectacol a venit publicul la mine. Ce ați vrut să dovediți prin dui dui, mă întreabă o cucoană? Plecarea oilor la munte? O țară care nu știe o iotă din limba ta, doar prin mesajul interpretat al unei melodii anume să se înțeleagă ce am vrut eu să sugerez. Altădată mergeam din New York în Caracas. Abia ne așezasem în avion. Se aude Gheorghe Zamfir la nai, cu Don’t Cry for Me Argentina. 
Se termină piesa și începe Mociriță cu trifoi. A devenit ca un imn internațional. Am rămas impresionată plăcut să constat cât e de cântată în lume, la această oră. Mulți nu au habar că proveniența ei e din România și că i-a dat viață o cântăreață din România, în 11 ianuarie 1965 când a fost înregistrată la radio și a intrat în fonoteca de aur. Este ceva extraordinar să trăiești asemenea momente. Nu am fost un om care să mă fălesc, să mă bat cu pumnul în piept: ce grozavă sunt. Eu nu am făcut altceva, decât să îmi duc misia mai departe. Pentru mine scena era altar, pentru mine acolo era loc de rugăciune. Este un lucru extraordinar să poți să te transpui în tot ce faci să pătrunzi la sufletul omului. Doamne, cât patos am pus în tot ce am făcut, câtă căldură sufletească, câtă grijă amestecată cu ceea ce venea din suflet, coroborată cu școala care vine să împlinească un artist…”
Ajunsă la vârsta de acum, Angela Buciu vrea să dea mai departe ceea ce a acumulat în întreaga sa viață de artist. La fel ca o mamă, Angela Buciu își adună pe lângă ea tineri talentați, îndrumându-i în cariera lor artistică și lăsându-le moștenire, piesele ce au cucerit o lume întreagă, însetată de frumos și autentic. Dacă e să aștearnă pe hârtie un gând adresat publicului, Angela Buciu vrea să spună că o viață întreagă i-a iubit pe oameni și s-a dăruit lor prin cântec.
“Aș putea să le spun că poate nu vor ști niciodată cât de mult iubesc oamenii, cât de mult m-am luptat să transmit trăirile mele care sunt și ale lor și să îi ajut să uite de necazuri și să știe că viața e atât de frumoasă. Să nu uite să fie uniți oamenii, că numai prin iubire și uniune putem să fim ceea ce suntem și doar așa vom fi puternici”, a încheiat Angela Buciu.
