Parohia ortodoxă română „Înălţarea Domnului” din urbea lăpuşeană, preot paroh şi protopop de Lăpuş, dr. Florin Stan, organizează un pelerinaj la mănăstiri din Ardeal, în perioada 6-8 mai a.c. Înscrierile se fac la catedrală pînă în 26 aprilie. Timp de trei zile, doritorii, iubitori de pelerinaje religioase, vor putea vizita 4 mănăstiri din Ardeal, după un program bogat şi diversificat. În prima zi, 6 mai, se va vizita Mănăstirea „Nicula” din Judeţul Cluj. Aici, vizitatorii vor participa la Sfînta Liturghie Arhierească, după care va fi vizitată Salina Turda. Pelerinii vor fi cazaţi la Pensiunea „Casa Apuseană”. Apoi, excursioniştii-pelerini vor fi oaspeţi ai Mănăstirii Lupşa şi vor asista la Sfînta Liturghie, după care vor vizita municipiul Alba-Iulia: Catedrala Arhiepiscopală, centrul istoric şi Biserica “Arca Noetică”, iar cazarea va fi la Cabana „Cerbul Transalpina”. Ziua a treia va fi rezervată vizitării a două mănăstiri: „Oaşa”, unde se va oficia Sfînta Liturghie şi Mănăstirea „Prislop”. Pentru informaţii mai „bogate”: 0761-629-160 sau 0752-563-245. Preţul pentru o persoană este de 290 de lei, în care sînt incluse transportul cu un autocar, cazarea şi micul dejun.