Comuna Fărcașa are exces de apă, chiar în secetă!

0
185

Valul de caniculă și seceta care pârjolesc România și întreaga Europa au dus la scăderea drastică a rezervelor de apă din subsol și a nivelului apei din bazinele și lacurile de acumulare.

Din aceste motive, precum şi din cauza rețelelor subdimensionate, în multe comune din județ și din țară, au fost introduse restricții privind apa potabilă.
Multe administrații au apelat la ajutorul instituţiilor judeţene pentru a aduce apă cu cisternele, pe care o împart cu strictețe cetățenilor. Din fericire, nu este şi cazul comunei Fărcaşa. Aici, datorită unor proiecte bine gândite pe termen lung, dar și implicării celor care administrează reţelele de apă, nu există probleme în alimentarea cu apă.
Primarul Ioan Stegeran a explicat: „Avem peste 50 km rețea de distribuție și 40 km rețea de canalizare, iar acești bă­ieți (n.r. angajaţii Serviciului de Apă-Canal Făr­cașa), blamați pe nedrept de unii, s-au organizat în schimburi, inclusiv sâmbăta și duminica, și verifică în permanență buna funcționare a tuturor instalațiilor. Un lu­cru îmbucurător îl reprezintă faptul că avem peste 1.650 metri cubi de apă ca stoc, iar puțurile și instalațiile funcționează în parametri. Există un echilibru între producție și consum. Producem puţin peste cantitatea de apă consumată, ceea ce ne permite și o rezervă. Apreciez și înțelegerea de care au dat dovadă cetățenii atunci când am făcut apel pentru utilizarea rațională a apei. O destabilizare s-ar putea produce, totuși, printr-un consum excesiv al apei, la piscine, ori udatul grădinilor, de aceea revin cu apelul de a utiliza apa în mod cât mai raţional, fără excese. Nu este ușor să furnizezi apă de calitate, fără sincope, la circa 1.300 de consumatori casnici, la care se adaugă marile firme din comună”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.