REVI – Recuperare, educație, voluntariat, inovație – un nou proiect Esperando

0
75

Asociația Esperando a inițiat un nou proiect în folosul persoanelor cu dizabilități din Municipul Baia Mare. Scopul acestuia este cel de îmbunătăţire a calităţii vieţii tinerilor cu dizabilităţi din Baia Mare, prin activităţi inovative de recuperare, educație, voluntariat și petrecere a timpului liber, prin implicarea tinerilor din comunitatea băimăreană.
Pe durata proiectului vor fi organizate activități de: voluntariat și includere socială: activități de ecologizare, întâlniri ale tinerilor din şcoli cu cei cu dizabilităţi (pentru a se cunoaște și a înţelege importanţa sănătăţii, mişcării, ajutorului şi comunicării în echipă), ateliere de creație cu voluntari și alți colaboratori (pictură în natură), expoziție cu lucrările realizate prin ochii lor; petrecere a timpului liber în mod sănătos pentru tineri: drumeții și activități în natură cu voluntari și parteneri.
Asociația Esperando dorește să contribuie la depăşirea barierelor, excluderea marginalizării sociale a unui grup vulnerabil: tinerii cu dizabilităţi, dar și să încurajeze dezvoltarea activității de voluntariat în rândul tinerilor.
Proiectul se va derula în perioada iulie – noiembrie 2022 și este realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare conform legii 350/ 2005.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.