La București, s-a desfășurat Campionatul Național de Submission organizat de Federația Română de Kempo (artă marțială japoneză). Au participat 36 de cluburi, 461 de sportivi, fiecare cu o pregătire excepțională și cu dorința de a urca pe podium. Medalia de bronz a fost obținută de către sportiva lăpușeacă Daniela Narcisa Bizo, care activează la CSM Baia Mare, antrenor Daniel Țura. După cum ne-a obișnuit deja, la fiecare competiție la care participă, urcă pe podium cu onoare, anul trecut obținând medalia de aur. În spatele succesului se află sponsorul exclusiv, domnul Cristian Podină de la Podină Resort, căruia i se aduc mulțumiri, ca și domnului Marius Cuciulătan, director CSM Baia Mare, pentru susținerea Secției de Kempo!
Aceștia sunt cei mai buni ambasadori ai Maramureșului! Respect!