Ni s-a făcut brusc dor să revedem biserici de lemn maramureșene. Să le căutăm ca turiști, așa cum teoretic o fac și alții, care ne vizitează județul. Cele mai valoroase sunt aparent cele din patrimoniul UNESCO, drept pentru care am ales să le vedem, în parte. N-am plecat de la ele încântați.
Prima biserică vizitată, de dimineață, a fost cea de la Desești, de pe deal. Ea în sine e frumoasă, iar cimitirul ce o înconjoară are cruci de lemn, noi, impresionante. N-am reușit s-o vizităm în interior, numărul de telefon nu se vedea, punctul de informare turistică era evident închis, inclusiv toaleta. Panoul de informare de la intrarea în cimitir e ars de soare, nu se poate citi. Dar biserica e superbă și ne amintim picturile din pronaos, cu o superbă scenă a Purgatoriului ce-ți dă fiori, mai ales privind-o prin ochii strămoșilor.
Ajungem la biserica de lemn de la Bârsana, tot monument UNESCO. Nici aici nu e nimeni, nici la ea nici la punctul de informare, tot închis. Glumim și spunem că nu își face nici măcar rolul de toaletă, dar vedem o budă de lemn aproape de biserică și ne liniștim…sunt mai tradiționaliști. Modernismul vine abia la vederea anunțului de pe biserică, cu prețul pentru vizitare plus orar-business hours. Nu foarte primitor loc, trebuie să recunoaștem. Ne amintim că aici, din cauza indolenței meșterilor ce restaurau, biserica a fost plouată în interior și pictura a fost distrusă rău.
Biserica din Budești e așezată destul de bine, strategic, mai la drum. Și ea e monument UNESCO, și ea e închisă, dar peste drum e Primăria și e ușor de obținut îndrumare și cheie. Ea are un atu în plus, presupusa cămașă de zale a haiducului Pintea Viteazul. Dacă vrei s-o vizitezi și să conteze, ai face bine s-o vezi…vie. De Paști sau de Crăciun, oamenii merg acolo la slujbă, iar cei care nu încap în mica bisericuță stau afară, ating cu mâna peretele, lemnul, ca pentru o comuniune. Impresionant moment.
Biserica de lemn din Ieud Deal am vizitat-o mai în toamnă, atunci când oamenii ne îndrumau, când întrebam de punctul de informare, la toaletă. Am râs, dar văzând celelalte locuri, am înțeles că grăiau adevărul. Biserica de la Ieud e una dintre cele mai valoroase ale UNESCO, dat fiind Codicele/Zbornicul ce fusese găsit aici. “Cartea, care cuprinde Legenda Duminecii și două omilii legate de Joia și Duminica Paștilor, a intrat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române. Manuscrisul românesc este un codice special, cuprinde pe lângă manuscrise (slave și românești) și două tipărituri: Catehismul și Pravila atribuite lui Coresi. Codicele cuprinde un număr de 211 file, de formate diferite”, conform Wikipedia. În privința anului, există două ipoteze, 1392 și 1560. Dacă ar fi prima variantă, ar fi cel mai vechi text scris în română.
În apropiere, biserica din Poienile Izei e iar frumușică. Aici trebuie să treci pe la preot, e oarecum în aceeași curte, altfel nu o poți vizita nicicum. Și aici, pictura e impresionantă.
O surpriză plăcută am avut la biserica de la Șurdești. Suplă, frumoasă inclusiv ca și construcție, odinioară cea mai înaltă biserică de lemn din România, până să apară orgolii de ctitori. Aici, punctul de informare era deschis, o tânără s-a oferit să ne deschidă biserica, ne-a explicat că turiști vin rar, mai ales acum, în extrasezon. Rar, unii ghizi vin inspirați de Circuitul bisericilor de lemn. Aflăm că, din păcate, preotul ce locuia în casa parohială superbă s-a stins, casa e nelocuită și arată părăsită. Păcat, pentru că face parte din complexul muzeal. Totuși, nota bene, aici am văzut interes și…prezență!
Nu la fel se poate spune despre biserica de la Plopiș. Și ea frumoasă și suplă, recent restaurată de niște meșteri care, la momentul lucrărilor, își puseseră barăcile pe morminte direct. Drumul prin sat e plin de gropi, strada spre biserică e îngustă de nu trec două mașini, iar punctul de informare…clasic. Închis. Deși noi știam că sunt oameni angajați la aceste centre. Cine își imaginează că turistul, fie el de capul lui sau în grup, are vreme/stare să stea 40 de minute până vine o tanti cu cheia, se înșală amarnic.
În fine, biserica de la Rogoz. E cea care ne ridică primele semne de întrebare…într-o aceeași curte se află două biserici surori, una ortodoxă, cealaltă greco-catolică. Numai cea ortodoxă e în patrimoniul UNESCO. Aici e mai mult decât centru de informare, prin grija hâtrului preot e chiar muzeu cu obiecte lăpușene și nu numai. De departe cel mai organizat centru de informare, cel mai frumos. Dar și el constant închis.
Și-acum, întrebăm. Cu ce sunt mai puțin valoroase alte biserici de lemn din Maramureș? Cea din Bogdan Vodă, o frumusețe. Cea ucraineană de la Poienile de sub Munte? Cea suplă de la Remetea Chioarului? Cea cu tricolorul ascuns stăpânirii maghiare, de la Coruia? Cele lucrate arhitectural mult mai bine, de la cea din Buzești-Fărcașa la cea de la Inău? Ambele lucrate de mâini mult mai pricepute, vizibil. Cele de zid și lemn de la Sarasău și Coaș. Cele încărcate cu istorie de la Vișeu-Moisei-Borșa. Cea minusculă de la Cupșeni. Da’ să facem un circuit cu biserici de lemn ascunse/uitate? Din Bicaz la Valea Stejarului, din Stoiceni la Ulmoasa? Asta ar fi deja o provocare interesantă, pentru iubitorii de istorie sau de religie!
Sau cea din Glod?