Azi, 7 martie, ing. PARTENIE HĂRĂNGUȘ împlinește venerabila vârstă de 90 de ani. S-a născut la 7 martie 1932, în localitatea Jichișu de Sus, județul Cluj.
În anul 1952 a absolvit Școala Medie Tehnică de Minereuri Baia Mare, obținând diploma de tehnician minier. După absolvire este repartizat la Exploatarea Minieră Baia Sprie, unde lucrează în subteran ca tehnician, până în 1958, când a fost transferat la EM Baia Borșa, la Mina Toroiaga, șef de sector și șef de mină.
Și-a continuat studiile superioare la Institutul de Mine din Petroșani, obținând licența de inginer minier.
În perioada 1967-1970 a lucrat la Exploatarea Minieră Șuior, unde a început exploatarea celui mai mare zăcământ auro-argentifer din nord-vestul României, în funcția de director.
În anul 1970, a fost transferat din nou la EM Baia Borșa, în funcția de director, pe care a condus-o timp de peste 10 ani, fiind cel mai longeviv director din cadrul unităților miniere din Centrala Minereurilor Baia Mare.
Datorită bogăției zăcămintelor existente și exploatate în zonă și prosperității generate de acestea, au fost alocate fonduri pentru dezvoltarea în domeniul sănătății și protecției sociale, fiind construit Spitalul din Borșa, cu 430 de locuri, dat în funcțiune în anul 1970.
În anul 1986 a fost pus în funcțiune un Centru de recuperare care a devenit Spital de recuperare, în cadrul Spitalului din Borșa.
Spitalul de recuperare a fost realizat în întregime din fondurile de investiții ale Întreprinderii Miniere Baia Borșa.
Consiliul Local Borșa i-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” ing. PARTENIE HĂRĂNGUȘ, „pentru merite deosebite în domeniul mineritului, contribuind la dezvoltarea economică a orașului Borșa”.
Ing. Teodor BENE