Oaspeţi din patru țări la Colegiul din Cavnic

0
661

Elevi și profesori din: Croația, Grecia, Spania și Turcia s-au aflat săptămâna trecută în Cavnic unde au participat la activitatea de învățare transnațională cuprinsă în proiectul Eramus+ „Code Yourself Into English”. Gazdă a workshop-urilor a fost Colegiul Economic „Pintea Viteazul”.
„A fost o adevărată bucurie să putem găzdui o activitate de învățare transnațională după o perioadă destul de lungă. Mereu ne-am ferit de perioada iernii care, la Cavnic, este foarte generoasă, însă a fost o alegere fericită! Elevii și profesorii străini au savurat feeria iernii și chiar au menționat în evaluări faptul că au fost încântați de momentele petrecute în aer liber (la săniuș, tubing)”, a punctat prof. Claudia Stoica, profesor coordonator de la Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic. Programul activității de învățare transnațională a cuprins work­shopuri atât de descoperire a României și a Cavnicului, cât și de utilizare a limbajelor de programare prevăzute în proiect. Totodată, musafirii străini s-au bucurat, alături de gazde, și de un tur al Maramureșului. În esență, proiectul își propune să crească cu 10% gradul de utilizare și integrare a instrumentelor IT în cadrul orelor de limba engleză. Totodată, urmărește să dezvolte abilități digitale ale elevilor și profesorilor pentru o mai bună integrare într-o societate digitalizată, precum și să creeze oportunități de a dezvolta și aplica metode de predare inovatoare pentru limba engleză (predată ca limbă străină). „După o pauză de doi ani, în care proiectele noastre au simțit povara grea pe care această pandemie o aduce cu ea și un timp în care școala la care studiez nu a mai putut găzdui elevi din străinătate, în sfârșit s-a întâmplat să avem o întâlnire fizică de neuitat cu partenerii proiectului “Code Yourself Into English”, elevi veniți din: Turcia, Spania, Croația și Grecia pe care i-am așteptat cu brațele deschise și fără vreo teamă de a ne îmbolnăvi. Activitățile la care am participat alături de ei, timpul liber și colaborarea au ajutat la legarea unor frumoase prietenii și, bineînțeles, la formarea unei idei că împreună putem trece peste orice obstacol”, a mărturisit Ionuț Cristea, elev al Colegiului Economic „Pintea Viteazul” Cavnic. Prin intermediul activităților de proiect se vor realiza: cartonașe cu vocabular util, jocuri online pentru consolidarea unor noțiuni de gramatică, animații cu expresii uzuale în limba engleză, prezentări și filmulețe cu diferite tematici, benzi desenate, postere și pliante de promovare a programării. Partenere în proiect sunt unități de învățământ din: Croația, Grecia, Italia, Spania, Turcia și România (Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.