Duminică, 6 martie 2016, la biserica ortodoxă română din comuna Lăpuş, preot paroh Ioan Mariş, după Sfînta Liturghie şi Parastasul de pomenire a morţilor, am avut fericitul prilej să-l întînim şi să stăm de vorbă cu un bătrînel sănătos, jovial, ager la minte şi care la 17 martie 2016 va împlini venerabila vîrstă de 100 ani, un secol de viaţă, din care 8 ani i-a petrecut în armată şi pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Ajutaţi de distinsa doamnă prof. Mariana Dumitru, director la Şcoala Gimnazială din Lăpuş, nepoata baciului NICOLAE BENEDEC (căci despre domnia sa am scris această însemnare) şi de către prof. Dorian, soţul Marianei, am aflat multe lucruri relevante despre baciul Nicolae: ”Bunicul nostru a văzut lumina zilei la 17 martie 1916. Din 1938 a fost înrolat în Armata Română, la Cavalerie, în localitatea Sibiu. Este lăsat apoi la vatră în 9 septembrie 1940. Revine acasă doar pentru două săptămîni, iar apoi pleacă pe front ca soldat, trece prin Rusia şi ajunge la Galaţi. Aici, timp de 6 zile, soldaţii n-au mîncat nimic. În perioada 1942-1946 a fost dus mai întîi în raionul Beclean, iar de aici la Budapesta – Ungaria, unde bunicul a muncit la Fabrica de bere „Dreher”. Apoi vine acasă şi-n 1947 se căsătoreşte cu bunica Dochia. Au două fete, pe Maria şi Ana, şi au făcut la noi în comună o nuntă ca-n poveşti, cu ceteraşi, druşte (domnişoare de onoare), steag şi stegari. Bunicul Nicolae a avut 6 fraţi, are 13 nepoţi şi 3 strănepoţi. Dintre fraţii bunicului mai trăieşte doar baciul Şofron, care recent a împlinit 89 de ani. Moşul nostru Nicolae este văduv din anul 2004. Este sănătos, cu dantură perfectă, niciodată n-a fost bolnav”. În biserică, ca semn de recunoştinţă şi preţuire pentru Nicolae Benedec, după ce enoriaşii s-au rugat pentru sănătatea lui şi după ce corul, împreună cu participanţii la slujbă i-au cîntat „La mulţi ani!”, preotul paroh Ioan Mariş a oferit în dar bătrînului Benedec Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.
Gest de respect pentru tinerele şi femeile comunei
După slujbele de la biserică, chiar la intrarea principală, primarul comunei Lăpuş, Ioan Buda, a oferit tuturor domnişoarelor şi doamnelor participante la slujbe cîte o florare cu prilejul zilei de 8 Martie. Apoi, la o cantină-restaurant din centrul civic al comunei Lăpuş a fost organizată o petrecere ca-n poveşti, cu 5-6 feluri de mîncare, prăjituri, aperitive, ciorbe şi fripturi, toate stropite cu horincă de mere, vin, bere, sucuri, cafea etc., toate pentru aniversarea lui Nicolae Benedec, căruia i-a fost oferit un tort mare şi gustos. Această petrecere deosebită a fost oferită în dar bunicului Niculae de către familia prof. Mariana şi Dorian Dumitru. Aici, într-un moment de respiro, fericitul sărbătorit ne-a relatat: “Io n-am fost beteag niciodată, n-am răbdat foame veci, numa în război. Acasă, împreună cu soţia şi cu fraţii mei, am muncit din greu, am arat şi semănat mălai, grîu mai puţin, orz, ovăz, trifoi şi lucernă. Am sămănat cartofi, fasole. M-aţi întrebat ce-am mîncat? Păzîturi, ouă, pită de grîu coaptă în cuptor, slănină afumată şi ceapă, cîrnaţi, fasole frecată şi cartofi, linte cînd a fost o mare foamete. Serveam şi cîte un păhar de horincă de prune, mere şi pere. În 1947 mi-am luat femeie pe Dochia, dar m-o lăsat sîngur, o murit. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Dar bine zice cîntecul: „Bătrîneţe, haine grele, ce n-aş da să scap de ele! / Trec zilele, trec şi eu îmbătrînesc şi-mi pare rău. / Tinereţe haină scumpă, ce n-aş da să nu să rupă”.