Cupa Castanelor la șah, ediția a VII-a, se va desfășura în 28-29 noiembrie la Eurohotel din Baia Mare, competiție organizată de Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Federația Română de Șah. Va fi prezent un număr însemnat de sportivi, având posibilitatea să participe doar cei legitimați la structura FRȘ.
Sistemul de joc anunțat de organizatori este Open Șah Rapid și va avea loc pe durata a 9 runde, în sistem elvețian, cu durata partidei 2×10 minute + 12 secunde bonus/mutare începând cu prima mutare.
Duminică, 28 noiembrie, la ora 14, este preconizată deschiderea oficială și tragerea la sorți, iar în aceeași zi sunt planificate să se dispute 5 runde. În a doua zi de concurs, luni, 29 noiembrie, sunt programate alte șase runde, startul urmând să aibă loc la ora 10. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 14.