La 25 de ani era arestat pentru implicarea în “organizaţii subversive”. În cei 10 ani de închisoare politică a fost “plimbat” pe la Galaţi, Gherla, Aiud şi colonia de muncă de la mina Baia Sprie. Grigore Pepene este unul dintre cei doi supravieţuitori ai detenţiei din mina de la Baia Sprie. Deşi are 96 de ani, memoria îi este trează. Vorbeşte cu luciditate, dar şi cu demnitate despre anii petrecuţi la fosta mină de la Baia Sprie. Mai mult, an de an, de Înălţarea Sfintei Cruci, Grigore Pepene revine în Baia Sprie pentru a participa la comemorarea foştilor deținuți politic închiși, în anii ’50, în colonia de muncă de aici.
Coleg de detenţie cu Iuliu Maniu
Grigore Pepene avea 25 de ani când a fost arestat din cauză că era în legătură cu partizanii din Munţii Vrancei, organizaţia Vlad Ţepeş. Crezul lor era: Credinţă, Înfrăţire, Pace, Dreptate şi Libertate. A fost dus în închisoarea de la Galaţi unde l-a avut coleg de detenţie chiar pe omul politic, Iuliu Maniu. Un an întreg a fost purtat la anchete, la securitate şi abia apoi a fost condamnat. „Prima dată am fost la Galaţi, la parter era Iuliu Maniu. Eu eram la etajul trei. Un an de zile tot în anchetă ne-a ţinut, ne ducea la securitate, veneau, luau pe alţii. A durat un an până când ne-a judecat. Aveam 25 de ani. La Galaţi am lucrat într-un atelier unde se confecţionau papuci de papură, coşuri, rogojini. De la Galaţi ne-a adus la Gherla unde am stat cam o lună. Apoi am ajuns la Baia Sprie”, îşi aminteşte fostul deţinut politic.
Spre primăvara anului 1952, Grigore Pepene a ajuns în Baia Sprie. Au venit două dube, cu circa 200 de deţinuţi. Imaginea minei l-a cutremurat pentru că era prima dată când vedea un astfel de spaţiu. “Mă gândeam cum o fi aici. Am coborât cu liftul, eram curios ce se întâmplă. Apoi am început lucrul. Mi-am zis că trebuie să învăţ orice. Prima dată m-a dat la rulaj, luai din mormanul de minereu, duceai şi băgai pe rostogol cu roaba. Am lucrat vreo două săptămâni până s-a îmbolnăvit unul din atelierul de dulgherie şi am fost repartizat ca dulgher. Eram priceput, crescut la munte, lemnul pentru mine era o jucărie. Patru ani şi jumătate am rămas dulgher”, a mai spus Grigore Pepene.
Moartea, la ordinea zilei, în mina de la Baia Sprie
Munca era foarte grea. Deţinuţii aveau de îndeplinit o normă. În plus, în fiecare zi te aşteptai la moarte. Grigore Pepene şi-a amintit de părintele Codilă, “un preot atlet, cu o voce frumoasă”, peste care a căzut o lespede de rocă, desprinsă din tavanul galeriei. I-au fost retezate picioarele, iar preotul nu a supravieţuit accidentului. Un altul, “banditul Grigore Başotă” a murit tot acolo, în mina de la Baia Sprie, iar un preot a fost ucis pentru că s-a apropiat prea mult de gard ca să arunce cojile de la cartofi. Grigore Pepene a fost şi el la un pas de moarte. A căzut în gol, vreo 5 metri, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el. “Când am călcat pe scară, care era putrezită, am aterizat în gol. Lampa a rămas agăţată în sus. Până jos, acei 5 metri, am spus: gata, am murit. Când am ajuns jos, am căzut cu capul în nişte pământ, într-o parte erau ţevi. Eu am căzut în mijlocul lor. Nu aveam curajul să mă mişc pentru că ziceam că am murit, dar am respirat şi atunci mi-am dat seama că Dumnezeu m-a salvat. Un vagonet m-a scos la suprafaţă. Am stat vreo 3-4 zile şi apoi iar la muncă”, a adăugat Grigore Pepene.
Învierea în subteran
Fostul deţinut politic a mai rememorat şi un alt moment care l-a marcat. Anul în care au sărbătorit Învierea în subteran, au cântat în cor Hristos a Înviat. După acest eveniment, preoţii care au slujit au fost izolaţi, dar deţinuţii au recurs la o grevă. “Învierea am făcut-o ca la Biserică. Am cântat împreună, în cor, Hristos a Înviat. Gardianul a raportat. Directorul a zis: preoţii sunt capul răutăţii. Am făcut grevă. Zece zile am stat în grevă. Am zis că dacă nu le dă drumul preoţilor, nu ieşim din grevă. Veneau cu mâncarea, plecau cu mâncarea. Într-o noapte ne-a scos un zgomot afară. Eram 50 în cameră, câte doi pe un pat şi beam doar apă. Ne-a scos afară. Era acolo o stâncă. Şi ne-a pus în faţa plutonului de execuţie, să ne intimideze, să cedăm. Noi ne-am descheiat la piept şi am zis: nu cedăm. Apoi ne-a pus iar la izolare. A doua zi le-a dat drumul la preoţi, aşa că am ieşit toţi din grevă”, a punctat Grigore Pepene.
Din închisoare a ieşit la 35 de ani. În cei zece ani de detenţie, Grigore Pepene a învăţat că “omul trebuie să fie hotărât. Când a mers pe un drum să meargă până la capăt, să nu şovăie. Gândeşte-te bine de la început şi nu ceda”. În plus, contează credinţa în Dumnezeu pentru că “puterea e doar la Dumnezeu”.
