Ion Caramitru, omagiul Nordului

Moartea unui mare artist, cred eu, nu este o prăpastie, ci o urcare într-o icoană. Sunt la vârsta la care regretele de acest gen s-au maturizat, au reflexe de cremene și duioșia oglinzilor. Da, a murit Actorul Ion Caramitru, cu care mi-am petrecut o bună parte din viață. El pe ecran, eu în sala de cinematograf. Ori el pe scenă, eu în sala teatrelor din studenția mea bucureșteană. Așa am devenit buni prieteni. Eu îl cunoșteam foarte bine, el pe mine nu avea de unde. Este vorba despre prietenia spectatorului cu personajele Actorului. Având o sensibilitate în plus pentru film, mi-am dat seama că Actorul își juca uneori rolurile cu anume ciudă, dublată de candoare, întruchipând și necesara autoironie, care-i dădea un farmec aparte.
Critica de teatru a stabilit că Ion Caramitru a realizat unul dintre cei mai buni Hamleți realizat vreodată. Fapta a fost marcată și de Curtea Regală a Angliei. Într-un top alcătuit de mari oameni de teatru din Marea Britanie, în revista Times, l-au situat printre cei mai buni zece actori din lume, care au interpretat rolul lui Hamlet. În cariera sa, au strălucit fețele Actorului. Da, m-a fascinat! Sfârșitul este crud și ne lasă descoperiți în fața ispitei de a trăi, mai ales când este vorba despre un om atât de plin de viață și proiecte, cum era Ion Caramitru, în ciuda anilor care i se adunaseră pe umeri. Nu-i dădeai anii pe care îi avea. Era prezent pe înălțimi, unde unora le era frică să urce. Nu uit spectacolul „Dialoguri și fantezii de jazz,” cu Ion Caramitru și Johnny Răducanu, o întâlnire între două arte, între doi prieteni, cu fragmente de sensibilitate în cheie romantică și sarcasm, semnate de Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ana Blandiana, spectacol prezent în multe capitale europene. A fost un interpret, unic în felul său, al poeziilor lui Mihai Eminescu. Da, „nu credeam să-nvăț a muri vreodată!” Dar „vreme trece, vreme vine”…
Cum spuneam, Ion Caramitru a jucat în multe filme, a avut roluri memorabile în piese de teatru. Nu de puține ori a coborât în lumea reală, care cere îndârjire și este plină de riscuri. L-am văzut și în filmul revoluției televizate. Dar și în bătălia pentru reașezarea culturii române. A făcut din Teatrul Național București o scenă europeană. A clădit UNITER, într-o vreme în care alții se ocupau cu altceva. A acceptat să fie ministru al culturii cu condiția să aibă bani pentru a primeni serios cultura. Ministrul Caramitru a câștigat. Cine trece prin satul nașterii lui Eminescu se va întâlni cu Memorialul Ipotești, o izbândă categorică a cinstirii vieții și operei lui. Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu, a fost dezideratul multor cărturari care și-au legat numele de satul copilăriei lui Eminescu. S-a realizat în perioada în care Ion Caramitru a fost ministru al Culturii Române.
Am fost și am văzut! Alături i-a stat și criticul literar Laurențiu Ulici, senator și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Ion Caramitru a prețuit Maramureșul. Cel care știe cel mai bine, și adevărat, despre acest sentiment, este scriitorul și omul cetății, Gheor­ghe Mihai Bârlea, un prieten și colaborator al lui Caramitru. El mi-a spus, în aceste zile de cumpănă sufletească, cum demnitarul Caramitru s-a implicat în sprijinirea Memorialului Sighet. La întemeierea căruia, domnul Bârlea are merite incontestabile. Ministrul Caramitru a pledat ca această instituție, unică în această parte a Europei, să fie ordonatoare de credit. În timpul mandatului său, a fost dezvelit ansamblul statuar „Cortegiul Sacrificaților,” din curtea interioară a Memorialului Sighet, opera sculptorului Aurel Vlad. A elaborat noua Lege a Patrimoniului Național.
Cred că a fost un ministru al Culturii de genul lui Andre Malraux. Îmi este dor de un ministru al Culturii românești, precum Caramitru. A avut curajul să se bată în Guvern, pentru instituțiile de cultură din această țară. Cred că o singură dată am dat mâna cu el, la Sighetul Marmației. Era un om cult, inteligent, ager, dinamic în tot ce dorea să împlinească. Dârzenia lui nu a fost multora pe plac. Dar și-a văzut de rostul lui în lume. După cum scria și prietenul lui, Sever Voinescu, Ion Caramitru rămâne o figură proeminentă în istoria teatrului românesc, și prin asta, în istoria culturii noastre.
Nu a fost numai un mare actor, a fost și un creator de instituții. Ion Caramitru nu lasă în urma lui doar amintiri, ci și ctitorii în cultura română. Când unii demolau, el construia. La moartea lui, am avut un sentiment că o lume dispare, mai exact un anume fel de a face cultură temeinică. Care să rămână pentru cei ce vin. În semn de prețuire pentru Maramureș, și-a luat de la noi o casă după regula tradiției. Fie acest text, un omagiu al Nordului, pentru cel care a crezut că „dacă vorbim o limbă frumoasă astăzi, e doar datorită lui Eminescu”, și celui căruia o regizoare din Anglia i-a spus, după ce l-a văzut în Hamlet, „că Shakespeare e, de fapt, un autor român.”