În vremurile acestea atât de urgente, nu este foarte lesne să trimiți scrisori în depărtare. În primul rând, deoarece acest gen de corespondență a cam apus. Acum, o urare telegrafică, pe internet, echivalează cât o mie de cuvinte. Precum imaginile. În zilele premergătoare compunerii acestei scrisori, am avut firești emoții. Destinatarul este un personaj foarte important al vieții mele, al vieții noastre, așa că teama de a nu ridica puterea cuvintelor la înălțimea evenimentului de astăzi m-a prins în inelul de trifoi. Este vorba despre tânărul Marco George, sortit să se nască, și să trăiască, pe Coasta de Est a Americii. Din părinți cu rădăcini maramureșene. O zvâcnire din acoperișul acestui cer, din raza încovoiată a luminii nordice. De aceea, neamul de sânge nu se pierde nici în furtuna Oceanului.
În urmă cu zece ani, când ai venit pe lume, în orașul american Wilmington, o stea s-a aprins în pomul raiului. Eu ciopleam statui de aer pe cărările Gutâiului. Ți-a fost martoră bunica Vio. Care este prietena ta cea mai bună. A bătut de multe ori miile de kilometri ca să fiți împreună. Să te ocrotească și să-ți vegheze primii pași. Și primele cuvinte. Pentru mine, la început, cunoașterea s-a făcut prin fotografii. Din fașă, până pe plaja apei fără margini. Vremea a trecut și primul pas l-ai făcut tu, venind cu Ioana și Horațiu, părinții tăi, să te întâlnești pentru prima dată cu locul nașterii lor. A nașterii mele. Atunci te-ai întâlnit pentru prima și ultima dată cu străbunica Doca. Ți-ai făcut, cu ea, fotografii lângă fântâna de lemn. Ai fost și la biserica satului, unde ai privit cu uimire icoana Maicii Domnului. Te-ai copilărit alergând după găini prin grădina noastră.
Atunci m-am întors prin vreme, și mi-am amintit că, la vârsta ta, pe locul acela păstoream mieii primăvăratici. La prima noastră întâlnire, într-o sală băimăreană, mi-ai lăsat în dar câteva desene, care stau, acum, pe un perete, lângă portretul mare al poetului Nichita Stănescu. De atunci durează prima colecție de amintiri cu tine, în Maramureș. Mirabile și de neuitat. Avere de suflet, document de înrudire prin miracolul locului natal. A venit apoi vremea să-ți întorc vizita. Nu mă întreba câte gânduri mi-am făcut înainte de a trece Oceanul. Am trăit o stare răscolitoare în mine. Se înfrunta imaginea pe care mi-am făcut-o despre America, din cărți și filme, cu o realitate pe care nu mi-o puteam închipui. Și am aterizat până la urmă la New York, într-o seară. Te-am întâlnit în casa ta din Wilmington. De neuitat rămâne acea seară.
Prin tine, dragă Marco, am cunoscut câteva felii de Americă. M-ai dus, vorba vine, să pășesc pe câteva străzi din New York și să-mi fac o fotografie în fața Casei Albe, la Washington. Așa fac țăranii din Maramureș, să nu uite pe unde au umblat. Dar îmi voi aminti, cât voi trăi, seara de Crăciun petrecută într-o biserică din apropierea casei tale. Nu era un lăcaș ortodox, ci era o biserică cu cruce. Cu rânduieli creștine. Slujba a fost oficiată de o femeie-pastor. La un moment dat, a apărut și o improvizație de Viflaim. Acolo, în America, am trăit alături de tine minunea Nașterii Mântuitorului. Apoi de neuitat pentru mine rămâne drumul pe care-l făceam, dimpreună cu bunica Vio, până la școala unde învățai. Care era pe lângă o biserică catolică. Așa am putut să analizez casele americanilor din Wilmington, înconjurate de multă verdeață și flori.
Aproape fiecare casă avea arborat drapelul federal. Îți aduci aminte că am fost și la serbarea de sfârșit de an, unde tu erai pe scenă. Cele două drumuri ale mele în America mi-au îmbogățit biografia. Cum să uit zilele petrecute la Ocean, la Rehoboth Beach. Unde mă plimbam cu tine pe plajă și număram broaștele țestoase. Apoi nu uit nici meciurile de tenis cu tatăl tău, în care de obicei tu erai câștigător. Că așa-i în tenis. Marco, unii zic că adevărata Americă se vede în orașele mici. Și în statele mai mici. Statul în care locuiești se numește Delaware. Pe cât este de mic, în contextul grandorii americane, pe atât este de orgolios. Și-a luat nume de alint The First State (primul stat), deoarece este primul care a ratificat Constituția, la 7 decembrie 1787.
Americanii și-au creat un mit și din absența mitului. De la clopotul din Philadelphia la starurile de la Holywood. M-ai făcut, dragă Marco, să ating mitul cu mâna. Adică celebrul clopot care a chemat oamenii la prima lectură publică a Declarației de Independență. Am ajuns cu tine la Librăria Barnes and Noble din Philadelphia. Unde m-am întâlnit cu amintirea lui Mark Twain. Altădată, am fost la hanul unde a poposit Edgar Allan Poe. Îmi cer iertare că nu am reușit să închei cartea promisă pentru această zi aniversară.
Ne-am promis că ne vom vedea în fiecare an. Dar a venit pandemia și ne-a stricat planurile. Nu și bucuria de a ne vedea. Fie și virtual. Astăzi, 19 august, Marco George Maiorescu împlinești zece ani. Acolo, pe Coasta de Est a Americii. Este vârsta zborului. Îți dorim tot binele din lume! Ție și celor apropiați. Și nu uita că fiecare copil are nevoie de bunici. De iubire necondiționată. Pe care le ai, de aici, până la…stele. Închei aceste gânduri cu o strofă dintr-o poezie pe care ți-am dedicat-o: „Depărtați, același umblet/ Un bătrân și un copil/ Tu îmi dai augustul zâmbet/ Eu, sfârșitul de april.”
La mulți ani, Marco George!
