România învinsă categoric de Ungaria în primul meci la Campionatul European de handbal feminin U19

0
222
Foto: Maja Kezić

Reprezentativa de handbal feminin Under 19 a României a fost învinsă categoric, joi, de echipa similară a Ungariei, în primul meci din grupe, la Campionatul European, ce are loc în perioada 8-18 iulie, la Celje, în Slovenia. Ungaria este campioană europeană în exercițiu.

15 echipe naționale U19 au luat joi startul în ediția 2021 a Women’s 19 EHF EURO, competiția continental rezervată sportivelor sub 19 ani.

România face parte din Grupa D, alături de Ungaria, Cehia și Norvegia. Dor primele 2 clasate se califică în faza următoare.

Echipa națională a României a fost învinsă cu 27-19, tricolorele rezistând o singură repriză, în care au condus chiar în primele 25 de minute în fața campioanei europene en titre, la pauză înregistrându-se totuși scorul de 12-11 pentru Ungaria.

România a suferit în special în faza de atac, unde în repriza secundă au avut un procentaj sub 50% de reușită a acțiunilor offensive, ratând și 3 aruncări de la 7 metri.

Cea mai bună marcatoare a tricolorelor a fost băimăreanca Oana Borș, de la Minaur Baia Mare, cu 5 reușite.

A fost a patra înfrângere consecutivă pentru România, în tot atâtea întâlniri directe, în ultimii 6 ani.

UNGARIA – ROMÂNIA 27-19 (12-11)

România: Rădoi, Preda – Borș 5, Darie 3, Gogîrlă 3, Necula 2, Stoica 2, Ion 1, Lupei 1, Coman 1, Dumitrașcu 1, Neacșu, Țîrle, Ailincăi, Marin, Matea. Antrenori: Horațiu Pașca, Mihaela Evi, Mihaela Ciobanu.

Ungaria: Bukovszky, Nemeth – Kajdon 7, Koronczai 4, Vamos 4, Farkas 3, Kukely 2, Farago 2, Ferenczy 2, Juhasz 1, Banhidi 1, Mlinko 1, Merai, Palffy, Besszer. Antrenor: Szilard Kiss.

România joacă al doilea meci vineri, de la ora 20.00, în compania Norvegiei.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.