Naționala României de Beach Handball va participa, în perioada 12-19 iulie, la Campionatul European de senioare, competiție ce va avea loc la Varna, în Bulgaria. În acest sens, antrenorii Adrian Georgescu și Ionuț Deli Iorga au anunțat lotul de jucătoare care vor face deplasarea la turneul final, lot din care fac parte și două componente ale cluburilor băimărene CS Minaur și CS Marta – Ionica Munteanu și Alina Leș.
De asemenea, alte două handbaliste legitimate în trecut la grupări din municipiul nostru și ce acum activează la alte grupări din țară, se află și ele printre jucătoarele selecționate. Este vorba de Raluca Bîscă, legitimată anterior la CS Phoenix și CSȘ 2, respectiv Diana Șamanț, fostă jucătoare a CS Marta.
Lotul României de Beach Handball: Ionica Munteanu (CS Minaur Baia Mare), Alexandra Popescu (Activ Ploiești), Elena Marica Bercu (Chimia Rm. Vâlcea) – Ionela Leuștean, Diana Lăscăteu, Roxana Beșleagă, Grațiela Stoica (jucătoare de la Activ Ploiești) Andreea Chiricuță, Marina Ilie (ambele Rapid București), Ștefania Gheorghe, Steliana Polismac (ambele CSM Slobozia), Alina Leș (CS Marta Baia Mare), Andra Moroianu (Gloria Buzău), Diana Șamanț (CSM Deva), Raluca Bîscă (CSU Știința București), Andreea Sandu (Dunărea Brăila), Iulia Eiler, Flavia Călina și Andreea Merlă (toate de la CSM Galați).