Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației are un spațiu expozițional în București pentru a-i scuti de drumul obositor până la Sighet pe vizitatorii vârstnici, elevi, studenți, turiști străini.
Fundația Academia Civică a achiziționat o casă tradițional bucureșteană, în apropierea Grădinii Icoanei și a străzii Maria Rosetti, reabilitată în anul 2012, în curtea căreia au fost amplasate câteva din imaginile caracteristice din Sighet.
Expoziția este deschisă zilnic, de luni până duminică, între orele 10 – 18, iar intrarea este liberă.