Întâlnire de suflet la mănăstirea de la Ruoaia

0
245
Scriitorul Iacob Oniga și stareța mănăstirii

Respectând dictonul ”Dăruind vei dobândi” a marelui Nicolae Steinhardt, col.(r) Iacob Oniga, împreună cu sora sa Ana au poposit la Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” de la Ruoaia, comuna Lăpuș, unde au stat de vorbă cu maica stareță, stavrofora Maria Magdalena. ”Întâlnirea cu maica stareță – Maria Magdalena, mi-a dat prilejul să-i înmânez pentru biblioteca lăcașului de cult și cărți de-ale mele, mai ales că unele vorbesc, dacă se poate spune așa, despre oamenii locului cu toate ale lor, bune și rele. E vorba de cartea <<Amintiri din copilăria cuvintelor>> și recentul volum de poezii <<Trăiri uitate pe raftul vieții>>. Pentru aceeași mănăstire am donat și o sumă de bani. I-am simțit bucuria din suflet pentru neînsemnatul nostru gest și, printre rugăciuni, am discutat despre construcția noii biserici a mănăstirii ce se înalță acum spre cer, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al oamenilor darnici. În acele momente, Cel de Sus mi-a dat un gând: să fac un apel la prietenii mei reali și virtuali pentru a contribui, fiecare după dorință și putere, cu un sprijin financiar atât de necesar înălțării sfântului locaș”, a spus Iacob Oniga.

Biserica mănăstirii în avansate stadii de construcție

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.