Piaţa mică agro-alimentară din Tg. Lăpuş

0
461

În fiecare zi, cu excepţia zilei de joi, dincolo de podul mare de peste rîul Lăpuş, lîngă Primăria oraşului – funcţionează Piaţa mică agro-alimentară, care este bine aprovizonată cu produse de sezon, produse lactate, legume şi fructe etc. Aici se vînd mai ales produsele aduse din satul Dămăcuşeni. Preţurile sînt asemănătoare cu cele de la Piaţa mare agro-alimentară, ce se află pe strada Pieţii, dar care funcţionează doar în zilele de joi. Preţurile la Piaţa mică, ieri, au fost următoarele: cartofi noi – 2 lei/kg, ardei – 3 lei/kg, vinete – 3 lei/kg, roşii – 4 lei/kg, păstăi din acest an – 5 lei/kg, morcovi – un leu pe legătură, piersici şi caise – 7 lei/kg. Tot de aici, s-au putut cumpăra lapte de vacă, cu 2,5 lei litrul şi smîntînă, cu 10 lei litrul.
Ar fi bine dacă administraţia publică locală ar sprijini această piaţă cu mese noi, cu vitrine acoperite şi protejate cu sticlă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.