Prezent acasă, la Târgu Lăpuș, într-o scurtă vacanță, la mama și surorile sale, am început dialogul cu prof. Grigore Leșe.
– Cum a fost viața ta Grigore?
– Este un joc complicat viața. Toată viața m-am jucat. O aventură individuală… izbânda a avut avânt și înălțare. Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba. De aceea nu las să treacă o zi fără să citesc o carte, fără să scriu un rând, fără să horesc. Este exercițiul meu zilnic de regăsire. De la 18 până la 59 de ani m-am lăsat pe mine pentru alții. O venit vremea să am grijă și de mine. Ca să mă pot aduna, a trebuit să mă risipesc.
– Ce înseamnă să ai performanță?
– Prin concertele mele acționez forța magică a cuvântului, aduc în lumină muzicile de strat vechi, instrumentele aerofone, povestirile, semnele pe hainele țărănești. Adun lumea. Horind, fac mersul lumii suportabil. Fac din cântece diferite construcții muzicale de natură să dea un efect de sens în planul conceptual al minții.
– Ce simbolizează pentru tine, cuvântul patriot?
– Mulți se lipesc pe identitatea patriei pentru că, ei nu sunt buni de nimic, sunt mediocrii în profesiunile lor. Este nevoie de inteligență, creativitate, hărnicie, bun gust, bun simț. Fără aceste „ingrediente”, patriotismul devine refugiu al lipsei de identitate personală și de competență.
– Ce faci acum, Grigore Leșe?
– Horesc și scriu. În ziua de astăzi am ajuns să-mi plătesc liniștea și libertatea de a hori. Atâta zic: oamenii-s oameni. Mi-a spus cineva așa: am să te apăr până ce mi-or ajunge aripile la pământ. După 60 de ani, simți pașii de lup ai morții care dau târcoale, începe înserarea melancolică înainte de marea noapte: „Lasă lume, oi muri / plânge-i și ți-i bănui, om ca mine nu-i găsi…”
– Prin ce se identifică arta lui Grigore Leșe?
– Arta este dificil de evaluat. Fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru. Este rezultatul alegerii unui mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu și pentru a include un sentiment, o idee, o senzație sau o trăire, o formă de recunoaștere artistică. În fiecare zi mă lupt cu orgoliile oamenilor care n-au înțeles dimensiunea spirituală a satului. Analfabeții sunt mai alfabetizați decât cei cu diplome obținute în fugă. Să închizi gura lumii, nu poți, dar poți închide urechile tale, ca tot ce auzi să nu coboare în inimă (Sfântul Ioan Gură de Aur). Pe om, după haine îl primești, după minte îl cinstești. Vom trăi și vom vedea! Dumnezeu le știe pe toate.
– Grigore, ce fac tinerii?
– Roiesc de la o televiziune la alta pentru a deveni „populari” și buni de a fi chemați la nunți și petreceri. Smintesc repertoriul lăutăresc și horile țărănești. Societatea e dominată de superficialitate și de oameni abili care vor să fie ce nu pot fi. Nu au conștiința valorii. Sunt nestatornici, neimplicați și egoiști cu horitul.
– Cine-i încurajează?
– Sistemul de învățământ artistic, comisiile de jurizare, radioul și televiziunea. Dar, mai ales, societatea confuză în care cu toții trăim. Asistăm zi de zi la aceleași spectacole, la aceleași regulamente de concurs, la același turism folcloric păgubos pentru cultura tradițională. Trebuie să ieșim de urgență din acest cerc vicios: concurs, spectacol, ansamblu, emisiuni de radio și televiziune, care prezintă folclorul drept divertisment. Este o configurare propagandistică a realității. Sunt cântăreți de muzică populară titrați care nu știu descifra o melodie, nu au o minimă cultură muzicală. Se trezesc profesori, formatori de noi generații sau redactori și prezentatori TV, deci formatori de opinii. Se slujesc de folclor – nu slujesc folclorul. De cele mai multe ori iau locul intelectualilor și gânditorilor. Sunt mai presus decât gânditorii reali, considerați demodați.
