În viața mea, suficient de generoasă, într-un singur an, de Sărbătorile Crăciunului, am fost departe de țară. În anul 2015, Crăciunul și Anul Nou le-am petrecut în orașul american Wilmington. Dar și în Rehoboth Beach, la Oceanul Atlantic. Am avut norocul să ajung și la New York, alături de românii strânși în jurul teologului ortodox Theodor Damian. În Seara de Crăciun am căutat în oraș o biserică cu cruce. Biserica grecească, ortodoxă, nu era departe, dar avea ușile închise, așa că am recurs la o biserică de piatră, din preajmă, ce era închinată Sfântului Emanuel. Am intrat în lăcaș, toți cinci, cu Marco în frunte. Ne-am așezat, în partea dreaptă, în bănci de lemn. Ne-am alăturat celor vreo cincizeci de participanți la liturghia de Crăciun, oficiată de un pastor-femeie.
La sfârșitul liturghiei au intrat în biserică vreo cinci tineri care jucau scena vestirii Nașterii de către cei trei magi. Aveau însemne adecvate, cu trimitere vagă la episodul din Viflaimul nostru. N-a lipsit, la sfârșitul ceremoniei, nici scena darului participanților. Marco, cel mai mic dintre noi, a pus în cutia întinsă de un enoriaș zece dolari. Am constatat că, pentru americani, Crăciunul înseamnă familie, biserică și acte de caritate. Locuitorii Americii, chiar dacă sunt de multe religii sau culte, sunt atașați acestora. Chiar dacă orașul e de mărime mică, comparativ cu metropolele, pe un perimetru restrâns sunt multe biserici, de confesiuni diferite.
Reîntorși acasă, după obicei, ne-am așezat la masă. În mare, a fost reconstituit un meniu din Maramureș, pregătit de Viorica și Ioana. Marco, destul de conservator cu partea culinară, se iniția în taina degustării unor bunătăți. Apoi discuții despre Sărbătoare. Așa am aflat că la Casa Albă, în Seara de Crăciun se servește prăjitura prezidențială, preparată după o rețetă veche de peste două secole, din vremea lui Abraham Lincoln, cu cireșe, migdale și petale de trandafiri. Această tradiție este unică în lume. În ziua de Crăciun, ne-am plimbat pe malul râului Brandywine. Fiecare om cu care ne-am întâlnit, chiar dacă nu ne cunoșteam, ne adresa salutul Merry Christmas! În jur, case împodobite, fără prea mult fast, cu nelipsitele coronițe verzi, legate cu funde de un roșu aprins. Orașul nu strălucea de lumini, administrația necheltuind bani pe lumini și ornamente. Și nu era criză.
Acolo, pe Coasta de Est a Americii am petrecut un Crăciun liniștit. Deși eram departe de țară, o parte din sufletul meu era în preajma altarului bisericii din Desești. Nu uit drumul spre New York, spre reședința unei comunități românești patronată de teologul, scriitorul și preotul Theodor Damian. Mi-a fost dor să mă întâlnesc cu acest om unic în felul lui. Un teolog de profunzime și aleasă expresie literară. Un poet de excepție și un hermeneut al sacrului. Era a treia zi de Crăciun, din Anul Domnului 2015, când am ajuns la Biserica episcopală Saint George, care adăpostește și biserica unde slujește preotul Damian, unde tocmai începuse serviciul religios. După atâta privire creștină, cu care petrecusem Nașterea Mântuitorului, în biserici doar cu semnul crucii, acolo, în Astoria, mi-am regăsit cadența interioară.
Vocea părintelui Damian, enoriașii și rugăciunile în limba română, ceremonia ortodoxă au avut miracolul regăsirii pe pământ american. Acolo, pe banca de lemn a sfântului lăcaș, am prețuit altfel valoarea lacrimii, dar și asumarea exilului. După liturghia de Sfântul Ștefan, zi care coincide cu ziua de naștere a părintelui Damian, am fost invitați, Viorica, Horațiu și eu, în sala socială a bisericii. Cei 40 de români, cu care am petrecut un timp ales, mi-au fost martorii unor sentimente rare. Am descoperit destine complexe, surprinzătoare, curajoase pe care nici imaginația mea nu le putea atinge. Numai în dialog relaxat cu ei, am putut descifra câte ceva din psihologia emigrantului. Am întâlnit doamne din Baia Mare, ori din Botiza, universitari, artiști plastici, oameni de afaceri, jurnaliști. Cu povești americane, cu amintiri din România. M-a bucurat că pruncilor le-a fost sădită sămânța de spirit românesc. I-am ascultat într-o reprezentație mișcătoare. Zău, numai acolo, pe un continent râvnit, am priceput cum stăm cu lumea. Cu sufletul meu decupat, dintr-un mediu profund tradițional românesc, dintr-un spațiu care m-a format în construcția ideilor mele, am început să dezleg noua condiție umană.
Pentru oamenii, cu virtuți autarhice, dintre care fac parte, întâlnirea cu o lume necunoscută, cât ai fi de îngăduitor, ești marcat, definitiv. Atâta am văzut, atâta am priceput dintr-o lume izbitor de complicată pentru mine. Aducerea aminte, în vreme de pandemie, urâtă confuzie cosmică, este un leac că oameni de același sânge nu dispar. Am pornit din inima unui Crăciun în America, și am ajuns la acest timp de cumpănă de ani. Cumpăna dintre ani în America a fost la fel de complicată pentru sufletul meu.
An Nou, cu bine și curaj! Și de-acum pînă-n vecie, mila Domnului să fie. Lăudați și cântați și vă bucurați!
