Ionică Pop și Dorin Caraciuc, AJVPS Maramureș, ne-au informat că asociația gestionează 23 de fonduri cinegetice, iar pentru dezvoltarea în condiții optime a vânatului sunt necesare trei elemente esențiale: hrana, liniștea și adăpostul.
În ceea ce privește hrana, cantitățile achiziționate care vor fi distribuite în teren, pentru sezonul de vânătoare 2020-2021 sunt de 222.600 kg concentrate (porumb) și 80.000 kg furaj fibros (fân lucernă). Fiecare fond cinegetic dispune de un depozit, iar distribuirea se face de către vânători, după un program stabilit în funcție de necesități.