Liderul se reuneşte azi

0
378

După două săptămîni de amînare a reunirii echipei din cauza problemelor financiare, lotul FC Municipal Baia Mare se reuneşte azi, 25 ianuarie, ora 10, în vederea pregătirii părţii a doua a sezonului. Se pare că o parte din restanţele financiare către jucători vor fi achitate în cursul acestei săptămîni, conducerea clubului găsind, cel puţin pentru moment, anumite soluţii. Faţă de prima parte a campionatului, în lot nu se mai regăseşte golgheterul Sergiu Arnăutu, care a ales să evolueze pentru Luceafărul Oradea, în Liga a III-a. Chiar dacă se vehicula că şi alţi jucători şi-au exprimat dorinţa de a pleca la alte echipe, există posibilitatea ca şi dintre cei valoroşi să rămînă în curtea liderului. Ba mai mult, conducerea formaţiei de pe primul loc încearcă să aducă jucători pe posturile deficitare, căutînd, de asemenea, şi fotbalişti Under 19, capitol unde FC Municipal nu stă prea bine. Prima săptămînă a pregătirilor va fi efectuată pe plan local, cu două antrenamente zilnice, iar de la începutul lunii februarie se încearcă plecarea într-un stagiu de pregătire de aproximativ 14 zile. FC Municipal Baia Mare are stabilit şi un prim meci amical, în deplasare, cu formaţia de liga a II-a maghiară Balmazujvaros.
Prima etapă, a 19-a, este programată pentru 27 februarie, cînd FC Municipal Baia Mare se va deplasa la Chindia Târgovişte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.